Poezie SUSPINUL CLIMEI

SUSPINUL CLIMEI



Plânge firea în suspine

Ca elevul într-o şcoală

Că profesorul ce vine

Îi va cere socoteală.



Lăcomia muncii grele

De-a-şi agonisi arginţii

A ajuns chiar printre stele

Parcă să doboare sfinţii.



Nu mai vezi nici cumpătare

Şi nici strop de-nţelepciune.

N-auzi sunet de cântare

Şi nici duh de rugăciune.



Cum trăiră patriarhii

Şi profeţii din vecie

Care-au înfruntat monarhii

Şi a lor idolatrie?!...



Clima Terrei este darul

Cel cu iz apocaliptic.

Fă-ţi dar astăzi inventarul

Bizuit pe textul biblic.



Ne-am păstrat haina curată

Cugetând la sfânta Lege?

Sau trăim o viaţă plată

Unde firea noastră-i rege?



Domnul plânge şi aşteaptă

Ca fiii neprihănirii

Să alerge-n calea dreaptă

Cu miresmele iubirii.



Uneori când suflă vântul

Furios smulgând şi pomii

Ne-mpietrim ca şi Pământul

Plin de necredinţa Tomii.



Oare ce-ar avea cu tine

Cel a-toate Creatorul

Dacă L-ai urma, creştine,

Pe Isus cel sfânt, Păstorul?



Dacă-ţi este viaţa roadă

A iubirii jertfitoare,

Pot şi munţi din cer să cadă,

Tu vei sta tot în picioare!



Vei avea doar biruinţă

Contra beznei infernale.

După chin şi suferinţă,

Vine ziua slavei tale…