Poezie ELISEI (1)

ELISEI



Preluând de la Ilie mărturia profeţiei

Elisei mergea-nainte sub deviza-Mpărăţiei.

El ceru putere dublă şi în candele şi-n vase.

Domnu-i ascultase ruga când Ilie se nălţase.



I s-a dat din ceruri harul să continue lucrarea

Începută de Ilie când i s-a nălţat cărarea.

Domnul sfânt îl îmbrăcase cu mantaua lui Ilie

Ca să-nveţe şi pe alţii calea cea nouă şi vie.



Fierul a plutit pe apă, lepra a fost vindecată.

Trupa plină de batjocuri de doi urşi fu sfâşiată.

Siria a fost învinsă, oastea sa fiind orbită.

Cu făină e salvată chiar şi ciorba otrăvită.



Apele cândva amare, bune-s de băut îndată.

Prin minunile făcute Elisei e ca un tată.

El ne-arată cum din ceruri Dumnezeul nostru mare

Ne-a ieşit mereu-nainte cu iubire şi-ndurare.



Când cultura evreiască pe Iehova-L dă uitării,

Elisei o contrazice cu-argumentul dedicării.

Dumnezeu şi-n viaţa noastră totdeauna Se implică

Vrând să vadă-n fiecare voia Sa cum se aplică.



Elisei e ferm în toate şi mereu o dovedeşte.

El nu-şi schimbă nici gândire, nici convingeri cât clipeşte.

Dedicat în toate cele pe Ilie îl câştigă

Şi-l aude-n rugăciune cum plin de credinţă strigă.



Este plin de îndrăzneală când puterea dublă cere,

Dar nu-i face loc mândriei prin ascunsele unghere.

Elisei cu milă sfântă care zilnic tot mai creşte

Pe o mamă o ajută şi uleiul înmulţeşte.



E convins deplin profetul că Cel Sfânt ne dă şi pâine

Ca mulţi oameni să mănânce astăzi şi la fel şi mâine.

Când Naaman bolnav de lepră l-a căutat cu sârg şi fală,

Elisei dă o dovadă de smerenie totală.



Şi cu multă-nţelepciune pe bolnav el îl conduce

Ca pe calea ascultării sacre singur să apuce,

Să-şi găsească sănătatea cea atât de necesară

În Iordan când se scufundă spre-a ieşi curat afară.



Când va condamna păcatul lui Ghehazi, lăcomia,

Elisei e drept, integru, stăpânindu-şi clar mânia.

Iar sentinţa lui cea dreaptă, lepra, nu e un capriciu.

E-un avertisment puternic din al Cerului oficiu.



Precunoaşterea secretă ca o armă militară

Elisei o foloseşte doar din dragoste de ţară.

În război cu filistenii împăratul plin de teamă,

Prin profet, avea controlul peste armia duşmană.



Ce să spunem de-a lui rugă? Oşti de foc vin peste-un munte

Ca s-arate că-n războaie Israel era în frunte.

La asemenea minune e părtaş şi slujitorul,

Dar victoria finală o va şti întreg poporul.



El continuă să strige, pe duşmani căzând orbirea,

Să-l înveţe pe-mpăratul ţării sale izbăvirea.

Nu prin forţa sa armată care morţi în urmă lasă,

Ci duşmanii se tratează cu blândeţe şi c-o masă.



Şi de-atuncea sirienii n-au mai cutezat să vină

Să distrugă Israelul plin de har şi de lumină.

Duhul Sfânt pe noi ne cheamă s-arătăm prietenie

Chiar şi celor ce ne-aruncă doar ocări şi duşmănie.



„Dacă unul te loveşte pe-un obraz, a zis Mesia,

Dă-i şi-n celălalt să tragă, şi vei şti ce-i voinicia!“

Doar aşa câştigă Cerul candidaţi la noua viaţă

Care-alungă umbra morţii şi a necredinţei ceaţă.