Poezie Ghedeon (2)

GHEDEON



Ghedeon strângându-şi grâul, plin de frică, în necaz,

A fost vizitat de-un înger care l-a numit viteaz.

De iubirea cea divină doar smeriţii sunt vizaţi.

Ghedeon e dintre-aceia ce cu Duhu-s îmbrăcaţi.



Greu trăiau pe-atunci evreii subjugaţi de Madian.

Şapte ani îi asupriră c-o cruzime de tiran.

Când voiau puţin să scape de cei răi şi indiscreţi,

Se refugiau prin peşteri tineri, fete sau băieţi.



Şi veneau cotropitorii înarmaţi şi tot mai tari

Să le ia oi şi merinde, boi, cămile şi măgari.

O armată de lăcuste se punea pe pustiit

Iar poporul lui Israel era chiar nenorocit.



În acele vremuri triste au strigat spre Dumnezeu

Care le-a trimis proorocul ce i-a întărit mereu.

„Nu vă temeţi, le-a zis Domnul, din Egipt v-am liberat.

Eu sunt Cel ce vă dau viaţă, însă, voi n-aţi ascultat!“



Când sub un stejar din Ofra, Îngeru-a venit din Cer

Ghedeon cu îndrăzneală l-a-ntrebat pe mesager:

„Dacă Domnul e cu mine, dacă este cu noi toţi,

Cum de-ngăduie să vină bande de tâlhari şi hoţi?



Unde sunt acele semne povestite de străbuni

Când în lupte mari şi grele printre ei făceai minuni?

Le-ai deschis un drum prin mare şi i-ai scos apoi pe mal.

Egiptenii se-necară, înghiţiţi cu toţi de val.



Le-ai dat mană în pustie, câte nu le-ai dăruit,

Apă dintr-o mare Stâncă, setea Tu le-ai potolit.

Le-ai dat mii de prepeliţe, stâlp de nor şi stâlp de foc,

Însă, ei din împietrire nu Te-au ascultat deloc.



Unde-s azi acestea toate, când n-avem nici grâu în lan?

Dumnezeu ne părăseşte şi ne dă lui Madian!“

Îngerul aflându-i oful, zise: „De ce zăboveşti?

Du-te-acum cu-a Mea putere pe popor să-l izbăveşti!“



„Eu sunt cel mai mic din casa unor oameni prea săraci.

N-avem arme, nici resurse, iar cu-acestea ce să faci?!“

Domnul, însă, îl convinge: „Du-te, Eu voi fi cu tine!

Îţi voi da Eu biruinţă! Nu te teme, crede-n Mine!“



Înaintea lui Iehova, Madian e-un singur om.

Ceru-ntreg va fi alături de viteazul Ghedeon.

Când ne zbatem între lipsuri cu-ndoieli de netrecut,

Domnul vine, ne asistă cu-al prezenţei Sale scut.



Ghedeon vrea să se-nchine cu o jertfă sub stejar.

Dumnezeu îl instruieşte dându-i har după alt har.

Pregătise-n casă iedul şi azima în alt loc.

Toate erau pregătite, dar mai trebuia şi foc.



Îngerul atinge jertfa cu toiagul lui divin

Şi din stâncă iese focul jertfa mistuind deplin.

Apoi Îngerul dispare. Ghedeon s-a-nspăimântat

Şi-n această experienţă „Vai de mine!“ a strigat.



Să strigăm şi noi în rugă, să ne pocăim mereu

Că nu merităm vreodată harul de la Dumnezeu.

Ne-a trimis şi Duhul slavei cel cu limbile de foc

Să slujim toţi adevărul cu iubirea la un loc.



„Fii pe pace!“, i-a zis Domnul inimii lui Ghedeon

Care se smerea pe sine cu al pocăinţei ton.

„Nu te teme nici de moarte, nici de-ntregul Madian.

Eu voi fi cu tine-n luptă, te voi scoate la liman.



Dar începe cu-o reformă, frânge-altarul lui Baal

Şi înfruntă cu credinţă al idolatriei val.“

Ghedeon n-a stat pe gânduri. Tatăl său l-a sprijinit,

Astfel că întreg poporul a-nţeles şi l-a primit.



Însă, pentru-a-ncepe lupta cu trei sute de ostaşi,

Duhul Sfânt îl îmbrăcase încă de la primii paşi.

I-a mai dat şi nişte semne pentru-a fi şi mai convins;

Ascultându-i ruga, Domnul cu noi forţe l-a încins



Lupta-ncepe şi durează. Trâmbiţele au sunat.

Sparte-au fost nişte ulcioare, timp în care au strigat:

„Sabia din Cer venită şi cea a lui Ghedeon!“

Au aprins făclii în noapte ca să cadă orice tron.



Pe Zebah şi pe Ţalmuna i-au luat prizonieri

Să le poată da pedeapsa pentru fapta lor de ieri.

La pământ căzuse jugul, Madian era înfrânt,

După cum vestise Domnul prin trimisul Său cel sfânt.



După lunga lui robie, liber Israel era

Şi de rodul muncii sale se putea iar bucura.

Însă, şi de-această dată, cum adesea s-a-ntâmplat,

N-a pus preţ pe libertate ci de ea au abuzat.



Din cercei, din lunişoare Ghedeon făcu efod,

Pricini de păcătuire pentru-ntregul său norod.

După moartea ce survine bravului izbăvitor

Domnu-ajunge în Israel soarele ascuns în nor.



Dacă nu ne ştim trecutul şi nici nu ni-l asumăm,

Noi riscăm greşeala veche iar şi iar s-o repetăm.

E nevoie de lumină şi decizii de oţel

Ca-ntr-un duh de umilinţă să-L slujim pe sfântul Miel.