Poezie PILDA LUI IOTAM (1)

PILDA LUI IOTAM



Copacii au plecat s-aleagă un împărat în vremi de-apoi

Şi-au stat de vorbă cu măslinul: „Împărăţeşte peste noi!“

Dar el prea plin de modestie s-a tot gândit şi-a zis cu greu:

„Să-mi părăsesc eu untdelemnul ce dat mi-a fost de Dumnezeu?



Să guvernez de-acum copacii e-un mod de viaţă mult prea dur

Când lumea lor e dificilă şi nu-ţi îngăduie-a fi pur.

Cu merite imaginare ce nu vin de la Dumnezeu,

Eu nu am nicio legătură, şi să le-accept îmi este greu.



De-aceea vreau să stau deoparte cu rolul meu din cer primit

De-a-mi binecuvânta Stăpânul cel care m-a împodobit,

Să-nveselesc, să dau uleiul acelora ce mult îl vor

Ca să trăiască-n bucurie cu cei ce sunt în casa lor.“



Apoi copacii cu smochinul un dialog au înjghebat

Şi într-o zi îl întrebară mult mai discret, mai diplomat:

„N-ai vrea să ne fii tu în frunte? Văd toţi că eşti un pom de preţ?“

„Să-mi părăsesc de azi dulceaţa? Să-mi cadă rodul în dispreţ?



Când ai coloană vertebrală nu poţi să faci vreun compromis

Iar voi, copacii, sunteţi mândri c-un caracter de nedescris.

Dulceaţa mea nu-i potrivită cu-amărăciunea unui rod

Pe care unii îl mai poartă ca tabietul lui Irod.“



Copacii cad în disperare. Văzând că n-au un domnitor,

S-au dus la viţă s-o întrebe pe-un ton prietenesc, uşor:

„N-ai vrea să vii tu astăzi, viţă, să fii matroană peste noi

Acum când, iată, toamna vine şi mulţi suntem de frunze goi?“



Dar viţa le-a răspuns îndată: „Eu vinul nu mi-l părăsesc.

Şi nu pot face treaba asta, chiar dac-aş zice c-o doresc.

Un lider nu-ndrăgeşte vinul de vrea să fie agreat

Pentru-a rosti sentinţe drepte păstrându-şi cugetul curat.



Şi-apoi ca lider cu prestanţă smerenia ades o pierzi

Aşa precum coroana voastră nu are veşnic frunze verzi.

De vrei să fii cu Creatorul, vei fi respins de toţi cei răi,

Aşa cum râul nu va curge nicicând la deal, ci doar prin văi.



Eu de mi-aş asuma domnia, nu-I pot sluji lui Dumnezeu.

De-aceea îmi păstrez slujirea pe care-o fac cu vinul meu.

Aşa le-asigur bucuria celor cu inimile mari

Ce prin a lor credinţă sfântă rămân chiar şi-n furtună tari.“



Atunci copacii toţi cedară ducându-se direct la spin

Să-l facă lider de urgenţă cu glasul lor cel cristalin:

„Sătui de şirul de refuzuri, o şansă-n tine mai avem.

Deci, spinule, acceptă ruga de-a fi al nostru domn suprem.



Ştim toţi că este-o mare criză şi suntem foarte necăjiţi,

Dar vino tu cu vreo minune şi fă-ne de-astăzi fericiţi.

Cu toţii să trăiască bine, să scape de necazul lor!“

Dar, evident, c-un spin în frunte, nu-ţi este traiul mai uşor.



Căci spinul vrând să se răzbune vârtos pe toţi duşmanii săi,

Din gura lui ieşeau doar flăcări arzând pe toţi copacii răi.

Ce bine-ar fi făcut copacii să-L ceară Domn în viaţa lor

Pe Dumnezeu ce n-are margini şi este-al lumii Creator!



Alegerea le-a fost fatală în est. în vest, în nord şi-n sud,

Căci spinul zi de zi mai mândru, avea s-ajungă tare crud.

Nu respecta democraţia, nici jocul cel parlamentar.

Şi-adesea se purta cu alţii precum se poartă un tâlhar...



Şi tot gândindu-mă în mine ca să pricep eu timp nu am,

Ce-a vrut să spună-n pilda asta acel fiu biblic zis Iotam?

(Nu vreau ca să vorbesc de funii în casa celui spânzurat)

Dar pilda lui n-are pretenţii cum are faptul întâmplat.