Poezie "Corul lui Dumnezeu"

Cântă corul, cântă corul,

Citind notele deştept...

Cântă corul. Dirijorul

Le arată cum e drept.



Dacă unuia iubirea-i

Face glasul mai sonor

Dirijorul rătăcirea

O alungă iar în cor.



Altuia în glas protestul

Îi sună mai răspicat

Dirijorul cheamă restul

Să-l astupe pe-nfocat.



Nici la stânga, nici la dreapta;

Nu vor face ei ce vor!

Doar cântare înţeleaptă

Condusă de dirijor.



Cântă toţi la semnul mâinii,

Dar nicicând din piept cu dor,

Notele din urmă-i mână

Şi băţul din ochii lor.



Toţi coriştii sunt în frică

Nu cumva de a greşi:

Coru-i cor, şi nu se strică

Notele când s-or citi.



Fiecare-i partea gloatei:

Toţi un glas şi toţi un gând,

Nici o personalitate

N-a cânta aici nicicând.



Note-ncep, termină-n note,

În cor eşti doară vecin,

Simţămintele bigote-i

Nivelează pe deplin.



Dirijorul ştie carte,

Dirijorul ştie cât...

Orice cântăreţ e-o parte,

Doar o parte şi atât.



Cineva de-ar vrea să plângă:

(Vre-o durere-n dânsu-a tras)

Inima-i dator să frângă –

El aici nu-i om, ci-i glas.



Toţi un glas şi o suflare,

Toţi un bun şi toţi un rău,

Spionează fiecare

Pe apropiatul său.



Toţi sunt una împreună

Şi-nţeleptul şi cel bleg,

Până când cântatul sună

Şi aplauze culeg...



După forfota de sală,

După masca de artist,

Noaptea-l prinde ca o boală

Şi-l înghite pe corist.



El e singur. Nu-i în gloată

Unde faţa nu-i a ta,

Iar zâmbirea idioată

Poate-acum a scutura.



Poate iar să se gândească

La ce-i bun şi la ce-i rău,

Netemându-se c-o mască

L-ar pârî, râzând, "lingău".



Deschizând uşa acasă

Nici grăbit, nici cătinel,

În tăcerea fioroasă

A-nţeles că-i singurel.



La şi pălmuit dispreţul,

Că-i atâta de artist:

Plânge sincer cântăreţul

Fără cor şi foarte trist...



Dirijorul ia onorul,

El surâde ca o stea:

Bineînţeles căci corul,

Fără el n-ar exista.



Dânsu-i numai o zâmbire

Poclonindu-se umil

Pentru grava mulţumire

Cuvântată de edil.



Parcă, parcă mai în glumă,

Parcă hâtru de smerit,

Parcă mestecând o gumă,

Lămureşte linguşit:



„Ne-ar mai trebui parale

Un palat să înălţăm

Şi de-a fi voia matale,

Slave-acolo să cântăm.”



Iar edilul cu un rânget

Şuguieşte împărat:

„Azi pe scenă-un cor de îngeri

Pentru Domnul a cântat.”