Poezie Moise și vițelul de aur

MOISE ŞI VIŢELUL DE AUR



Moise a primit comoară

Legea pentru-ntâia oară

Sus pe munte-n părtăşie

Cu Iehova din vecie.



Două table-n slavă scrise

De Stăpânul ce venise

Servul să Şi-l pregătească

În lucrarea cea cerească.



A lipsit atunci din vale

Moise de pe-a lumii cale

Spre-a-nvăţa neprihănirea

Ce ne-o dă în dar Iubirea.



Legea ni-i doar călăuză.

Ea păcatul nu ni-l scuză,

Ci-l numeşte şi-l condamnă :

Moartea fapta lui înseamnă.



Cum vorbea Moise cu Domnul

Şi de mult uitase somnul

Ce de jos se răzvrătiră

Şi spre-Aaron cu toţi porniră :



”Unde-i Moise, frate, spune ?

A căzut într-o genune ?

Vrem şi noi o zeitate !…

Fă-ne tu Aaron dreptate.



Nu ştim unde ni-i păstorul,

Nici ce-aduce viitorul.

De aceea ţine minte

Pune-ne un zeu nainte,



Dumnezeu, o stea pe cale !…

Moise-a dispărut din vale.

Şi s-a-ntins această veste

Ca o ceaţă sus pe creste.



Fără-a sta prea mult pe gânduri

Aaron a intrat în rânduri

Şi-a cedat pe loc mulţimii

Ca barajul înălţimii.



Astfel valul fărdelegii

Mătură lumina Legii,

Ale dragostei cuvinte

Şi din inimi şi din minte.



”Scoateţi-vă toţi cerceii

Şi podoabele femeii,

Şi-aduceţi-le la mine !”,

Zise-Aaron fără ruşine.



A uitat el, în culise,

Îngerul ce-l izbăvise,

Semnele răscumpărării

Când cântau pe malul mării ?!…



Şi când oştile vrăjmaşe

Împietrite şi pizmaşe,

De adânc fură-nghiţite

Chiar de Dumnezeu lovite ?!…



Cum să uiţi atâtea fapte

Ce i-au scos pe toţi din noapte

Şi din cea neagră robie

Liberi pentru veci să fie ?!



El luând auru-n mână

Pentru pofta cea păgână,

A turnat viţel cu dalta …

Dar problema era alta :



Cum să lupte zeitatea

Ca să le dea libertatea

Când, de fapt, e o lucrare

Omenească, trecătoare ?!



Stai şi-ascultă, Israele,

Şi păzeşte-te de rele !

Când păstorul n-are frică

Turma drumul bun şi-l strică.



În zadar striga preotul

Parcă să repare totul :

”Mâine fi-va sărbătoare

pentru Domnul nostru mare !”



Cui jertfiră ei cântarea,

Mulţumirea şi serbarea,

Masa lor şi băutura ?

Celui ce-a creat natura ?



Sau lucrară cu tot zelul

Spre-a-şi cinsti-n ascuns viţelul

Şi religia robiei

Fără gândul veşniciei ?!



Domnul cu mânia-i sfântă

Către Moise-acum cuvântă :



”Scoală-te şi te coboară,

În păcat mulţi se stricară !…



Calea Mea au părăsit-o,

Cinstea Mi-au dispreţuit-o.

Şi-au strigat în gura mare :

El v-a dat răscumpărare !



E-un popor în rătăcire,

Zise Iahve, cu mâhnire.

Lasă-Mă cu-o lovitură

Să-i fac pulbere şi zgură !…”



Moise ca şi-n vremuri bune

Se-aplecă în rugăciune

Ca să-ncerce mijlocirea

Şi să ceară izbăvirea.



”Să se spună despre Tine

Că nu ai puteri depline

Să-Ţi călăuzeşti poporul,

Să-i asiguri viitorul ?



Şi să strige egiptenii

Astăzi şi peste milenii

C-a fost braţul Tău de vină

Când i-ai scos din praf şi tină ?…



Nu pentru nenorocire

Ai lucrat Tu izbăvire,

Ci păstrându-Ţi Legământul

Cu Avraam şi-ntreg pământul.



Te întoarce din mânie!

Dă-ne iarăşi bucurie

Peste vremurile grele

Teferi să ieşim din ele !…



Lăsând clipa grea să treacă

N-a vrut răul să li-l facă

Domnul şi le-a dat iertare …

Însă Moise cu braţ tare



A făcut o judecată

Şi-o alegere curată :

”Cel ce pentru Cer trăieşte

Să se lupte vitejeşte



Şi să-nlăture păcatul,

Victima şi vinovatul !

Vă predaţi azi în slujire

Domnului pân la jertfire!”



Cele două table sparte

Spun că răul ne desparte

De-Adevăr şi de Lumină

Şi de Patria divină.



Şi trei mii atunci căzură

Sub a Legii lovitură

Şi-a păcatului povară

Când la idol se-nchinară.



Dar din nou Moise, în rugă,

Ca cea mai umilă slugă,

Înspre Dumnezeu se-ndreaptă

Şi iertarea Lui aşteaptă.



”Iartă-le acum păcatul,

Chiar şi eu sunt vinovatul.

De nu-i ierţi, nu-i scoţi din moarte,

Şterge-mă din a Ta carte.”



Mila Ta-i fără hotare.

Cine poate sta-n picioare

Când Tu judeci cu dreptate

Şi le împlineşti pe toate ?!…



Nimeni Doamne nu-i ca Tine

De temut, la rău şi bine.

Tu pui Adevăru-n faţă

Şi în moarte şi în viaţă.



Mă smeresc şi-ascult, vorbeşte,

Să-nţeleg cum mă priveşte

Şi tot sufletul mi-l scurmă

Soarta celor plânşi din turmă :



”Du-te dar şi du poporul.

Eu Ţi-s Călăuzitorul.

Eu Mă lupt şi-ţi număr paşii

Să-i învingi pe toţi vrăjmaşii.



Eu, Cel Sfânt, fără hotare,

Dau şi azi eliberare.

Însă nu trec cu vederea

Nepăsarea, nevegherea.



Pedepsesc pe loc sfidarea,

Răzvrătirea şi trădarea.

Mergi pe drum mereu nainte

Către plaiul Ţării sfinte.

**************





2002-02-08