Poezie NORUL DE MARTORI

NORUL DE MARTORI



O privelişte splendidă

Pentru lumea cu obidă

Sunt şi-au fost mereu creştinii.

(Deşi unii sunt ca spinii).



Dar priveliştea-i privită

C-o atenţie mărită

De toţi îngerii puterii

Ce sunt solii învierii.



Când creştinii-s plini de frică

Şi credinţa lor e mică

Îngerii le spun în faţă:

„Nu fiţi trişti! Isus e Viaţă!”



Martorii formează norul

Ce ne-arată viitorul

Când Isus o să revină

Plin de slavă şi lumină.



Dacă vrem în Cer cununa

Ei ne spun întotdeauna

Să luptăm până la fine

Biruind răul prin bine.



Martorii-au trăit credinţa

Şi-au ştiut ce-i pocăinţa

Ca izvor de multă roadă

Pe a rugii baricadă.



Când păcatul ne-nfăşoară

Vigilenţa ca să moară,

Să privim la toţi martirii

Ce-au dus greul mântuirii.



Ei au mers după Scriptură.

Deşi-au fost priviţi cu ură.

Şi-au dus Marea-Nsărcinare

Cu credinţă şi răbdare.



Lumea nu le-a fost Cetate

Să-i momească cu de toate.

În Isus aveau sublimul,

Cerul şi Ierusalimul



Norul cel de martori vine

Cu Isus din slăvi divine.

Eşti tu gata de Răpire

Sus la marea Întâlnire?



Ai ulei destul să ardă

Dorul tău să nu se piardă

Pentru Mirele, Păstorul,

Ce cu slavă umple norul?



Trâmbiţa-i gata să sune

Toţi aleşii să-i adune.

Holdele acum sunt coapte.

Nu mai este mult din noapte.



Ne spun stelele şi vântul,

Ceru-ntreg cu tot pământul.

Ne spun martorii ce-s gata:

„Domnul vine! Maranata!”