Poezie MUSTRAREA ÎNGERULUI

MUSTRAREA ÎNGERULUI



Cine-i vrednic de mustrare

Şi-o primeşte pocăit

Dobândi-va şi iertare

Ca tâlharul mântuit.



Căci îndemnul şi mustrarea

Calea vieţii noastre sunt

Când răspundem cu-ascultarea

Chiar şi-n lucrul cel mărunt.



Ascultarea-i progresivă

Printr-un spirit consecvent

Ce te scoate din derivă,

Din al firii vechi torent.



După Iosua, poporul

Devenea tot mai retras;.

Nu-l mai copleşea fiorul

Când venea al luptei ceas.



Nimeni nu voia să lupte.

Orice trib era comod.

Nu voiau nici coaste rupte,

Nici al mântuirii rod.



Dar un înger plin de slavă

A venit din ceru-nalt

Ca să-i scoată din zăbavă

Pentru ţărmul celălalt.



Cât de bună e mustrarea

Dac-o iei în serios

Căutând grăbit cărarea

Ce te-ntoarce la Cristos!



Cu mustrări atât de multe

Din Ghilgal înspre Bochim,

Cine vrea să mai asculte

Glas ceresc de heruvim?...



„Niciodată nu voi rupe

Legământul Meu cu voi.

Dar azi gata-i să se surpe

Sub al firii vechi şuvoi.



Cum să fie-apropiere

Între voi şi canaaniţi

Când porunca Mea vă cere

Zeii lor să-i nimiciţi?



Legea Mi-aţi unit cu harul

Vis-a-vis de-aceşti străini.

Nu le-aţi dărâmat altarul,

Vă vor fi în coaste spini.“



Cei ce-au auzit mesajul

S-au temut şi toţi au plâns

Şi şi-au înnoit curajul

Pe-al lor Domn să-L ţină strâns.



Să-L urmeze-n toate cele,

Iată gândul cel mai bun.

Descotorosiţi de rele

Lui Iahve i Se supun.



Pocăinţa este plata

Unui preţ mai personal

Ce te-ajută să fii gata

Pentru-al crucii ideal.



Biruinţa-i doar prin cruce

Pentru cel ce-i răstignit

Dacă vrea ca să-L apuce

Pe Isus cel proslăvit.



Dacă stăm pe-a noastră fire

Nu vom progresa deloc

Şi întreaga omenire

Va fi aruncată-n foc.



Ca Biserica să crească

Vrem mustrarea s-o primim.

Şi porunca-mpărătească

Pentru Domnul s-o-mplinim.