Poezie PRIBEGIA PRIN PUSTIU

PRIBEGIA PRIN PUSTIU



Străin în lumea de ocară,

Cel sfânt va trece prin pustiu,

Căci n-are deocamdată ţară

Decât doar în cerescul Fiu.



Speranţa lui îl întăreşte

Prin Duhul care i s-a dat.

Ierusalimul îi zâmbeşte

În visul său adevărat.



Mulţumitor cu câte-o oază

Cu palmieri adevăraţi,

Cel sfânt în ruga lui veghează

Alături de surori şi fraţi.



Oricât de greu şi lung e drumul,

Dacă-l parcurgi cu oameni buni

Cuvântul lor e ca parfumul

Care ţi-aduce-n dar minuni.



Eu mă gândesc la un Emaus

Spre care doi călătoresc.

Ei sunt prea trişti, marcaţi de haos.

Dar dintr-odată se trezesc...



Apare-un Călător pe cale

Ce nu-i din lume, e din Cer.

Dând bucurii în loc de jale

E-al învierii Mesager.



Isus le schimbă-ntreaga viaţă

Ca şi Estera în Purim.

Cei doi cu raze pe-a lor faţă,

O, iată-i în Ierusalim!



De poţi pe drumul tău, creştine,

Să-L ai tot timpul pe Isus,

Vei fi biruitor prin bine

Şi n-ai să cazi nicicând răpus.



Isus cel viu n-o să dispară,

Prieten îţi va fi mereu

Pe calea ta ce nu-i uşoară

Dar duce-n Cer la Dumnezeu.