Poezie BALAAM (1)

BALAAM



Dorinţa de câştig domină

Atâtea vieţi care decad

Din cerul sfânt şi din lumină

Şi-alunecă încet spre iad.



De ce atâta rătăcire

Când chiar şi orbii merg spre Rai

Cu patos şi însufleţire

Mai mult ca-n Muntele Sinai?



Ce vor aceste genii oare

Strângând atâtea bogăţii

Dar care pier aici sub soare

Şi nu ajung în veşnicii?



E clar că mintea cercetează

Să afle cine-i Dumnezeu;

Dar dacă El nu-i dă o rază

Ea se va împietri mereu.



Deşi Balaam ceva cunoaşte

Despre al lumii Creator

Când lăcomia-n taină-l paşte

El cade-n laţ mult prea uşor.



Din ţara Moab, Balac îi cere

Să-l blésteme pe Israel;

Dar Dumnezeu cu-a Sa putere

Îi deturnează grai şi zel.



Era un drum al rătăcirii:

Aici Mamona este zeu!

El strâmbă mintea omenirii

Cea fără cer şi Dumnezeu.



A suferit şi măgăriţa

Năbădăiosului prooroc

Când Dumnezeu i-a-nchis portiţa

Şi l-a oprit, să stea pe loc.



El s-ar fi dus ca să blestéme

Acest periculos popor,

Dar n-avea oare a se teme

De Cel prezent în Cortul lor?!



„Oricărui om ce v-ar atinge“,

Spusese El prin Zaharia,

Lumina-n ochi i se va stinge

Şi-Mi voi vărsa spre el mânia.“



Tot planul fiului lui Ţipor

A fost zădărnicit, şi pace!

Căci Domnul dintr-o zi cu vifor,

Când vrea, o zi senină face.



De Balaam Scriptura spune:

„Iubise plata fărdelegii…“

De-aceea steaua lui apune,

Ucis fiind pe baza Legii.



În timp ce sfaturile sale

Pe Israel l-au compromis

Şi i-au adus venin şi jale

Spre Canaan, precum e scris,



Noi ştim că Balaam, proorocul,

A fost mai mult un vrăjitor

Cel care nu sfinţea nici locul,

Nici tineretul din popor.



El a croit un jalnic drum,

O largă cale-a rătăcirii,

Şi are mulţi urmaşi acum

Ce zac vrăjiţi în gheara firii.



Ei nu percep avertismentul

Desprins din viaţa lui bolnavă

Şi cugetă în tot momentul

Doar la arginţi şi-a lumii slavă.



La ei lucrarea-nseamnă banii

Ce-n punga lor vor poposi,

Nu să se mântuie sărmanii

Ce-n sac şi scrum s-or pocăi.



Cu Balaam eu cred că-i rudă

Morală, Simon vrăjitorul;

Şi cel cu inima de Iudă

Ce şi-a trădat Învăţătorul.



Îndemn creştinii să ia seama

Cât este încă timp de har,

Să nu repete nimeni drama

Acestui om cu gând murdar.



În public afişa doctrina

(Curgea în valuri ca un râu).

În schimb a semănat neghina

În mintea cărnii fără frâu.



Superba noastră-nvăţătură

De nu produce oameni sfinţi,

Noi suntem nişte „buni-de-gură“

Şi ne gândim doar la arginţi.



Cât ţine viaţa noastră toată

Din zi în zi să ne sfinţim,

De vrem, în slava minunată

În veci cu Dumnezeu să fim.