Poezie FIII LUI CORE

FIII LUI CORE



Ca popor al Cărţii sfinte,

Israel are psalmişti

Care cântă-ntotdeauna,

Orişicât ar fi de trişti.



Printr-o muzică cerească,

S-a născut pe malul mării

Din evreii robi ai fricii

Un popor al adorării.



Au cântat Aaron, Maria,

Moise, preoţii cu toţii.

Era mare bucuria

Ce-o trăiau chiar şi nepoţii.



Şi de-atunci, de-a lungul vremii,

Au cântat fiii lui Core

Frumuseţea mântuirii

Din sublimu-acelei ore.



E frumos să cânţi, creştine,

Chiar când faraon e-n spate

Şi te-ameninţă întruna

Că îi faci o nedreptate.



Cântul tău e biruinţa

Ce Isus ţi-o dă şi ţie

Dacă strigi mereu spre Domnul

Ca Samson spre Apa vie.



David când trecea prin lupte

Nu lăsa să-l prindă somnul,

Ci striga-n cântări de slavă:

„Lăudat să fie Domnul!“



E frumos ca sfinţii care-s

Purtători de aurore

Să-L tot laude pe Domnul

Cum făceau fiii lui Core.



Mântuirea fără cântec

E credinţă fără fapte.

Cum puteau Pavel şi Sila

Să nu cânte-n miez de noapte?!



S-a cutremurat pământul,

Temniţa-şi deschise uşa,

Dar cântările de slavă

Au aprins din nou cenuşa.



Într-o clipă de căinţă,

S-a trezit şi temnicerul

Să primească mântuirea

Ce i-o pregătise Cerul.



Iosafat pe cântăreţii

Ce se-aflau mereu în faţă

S-a bazat mergând la luptă

Şi-au scăpat atunci cu viaţă.



Regele şi oastea-ntreagă

Au ajuns la biruinţă,

După cum vestise Domnul,

Prin cântare şi credinţă.



N-are cum pe Domnul slavei

Un creştin să nu-L adore;

Biblia îi dă de ştire

Cum cântau fiii lui Core.



Stelele, şi ele toate,

Îmbrăcate-n poezie,

Preamăresc pe Creatorul

Prin cântări de bucurie.



Frate, nu-ţi uita menirea:

Ruga s-o măsori în ore

Şi să-L lauzi pe Stăpânul

Cum făceau fiii lui Core!