Poezie PROCESUL

PROCESUL



(După Mica 6.1-2)



Când lumea pe Domnul nicicum nu-L ascultă,

El martori Îşi face din munţii tăcuţi.

Şi cheamă şi dealuri şi marea cea multă

Cu mii de alţi martori de om nevăzuţi.



Din pieptul Iubirii, străbate-o durere:

„Israele, oare ce rău ţi-am făcut,

De stai îmbufnat şi lipsit de putere,

Lăsându-Mi deoparte al dragostei scut?



Te-am scos din Egipt, dintr-o aspră robie,

Prin Moise şi-Aaron, poporule slab;.

Dar adu-ţi aminte cu câtă mânie

Lucra împotrivă Balac cel din Moab!



Cârtire şi murmur suind înspre Mine,

Ce jertfe Mi-ai dat din Sitim la Ghilgal?

Păcatul te-aduse în stări de ruşine,

Dar braţul Meu tare te-a smuls de sub val.“



Oseea, profetul, stă mut şi ascultă

Acuzele smulse din Pieptul rănit...

Mă tem că şi astăzi durerea cea multă

Privind către lume ar geme leit.



Şi-acum o-ntrebare din spate mă strânge:

Cu ce să-L întâmpin pe Domnul cel sfânt?

Cu jertfe de turme, cu râuri de sânge?

Sau poate-ascultarea din duhul cel frânt?



Cândva chiar din ceruri, din slăvi fără pată

Cuvântul Cel veşnic aşa ne-a vorbit

Să facem doar bine şi-n viaţa curată

Isus să se vadă ca Mielul jertfit.



Fiindcă Israel, orbit de-mpietrire,

N-a vrut să compară în vechiul proces,

Dreptatea-ntrupată în strai de iubire

Să moară pe-o cruce, aşa a-nţeles.



Şi astfel Calvaru-i suprema instanţă:

Aici afli viaţa sau eşti condamnat.

Primind mântuirea, obţii siguranţă;

Dar pierzi veşnicia, trăind în păcat.



Din pieptul Iubirii, străbate-o durere:

„Ah, inimă surdă, ce rău ţi-am făcut,

De stai îmbufnată şi fără putere,

Lăsându-Mi deoparte al dragostei scut?“