Poezie IOSUA ŞI CALEB

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 94
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8543-iosua-i-caleb]IOSUA ŞI CALEB[/url]

IOSUA ŞI CALEB



Lucrarea începe cu „doi câte doi“.

Acum secerişul chiar este în toi.

Nu-i scuză şi niciun moment de pierdut.

Isus ne întreabă: „Dar voi, ce-aţi făcut?“



Pe Iosua însuşi, dar şi pe Caleb,

Probatu-i-a Moise cândva la Horeb.

Privind mai de-aproape curaţii lor paşi,

Avea să-i aleagă ca vrednici urmaşi.



Trăind împreună în bune relaţii,

Urmau să culeagă pe viu informaţii

Mergând ca iscoade în Ţara Promisă

Cu alţii vreo zece pe-o listă închisă.



Să poată fi siguri că-i drept ce-au aflat

Pe jos Canaanul cei doi’şpe-l străbat.

Sfârşind misiunea şi lungul ocol,

Aduc şi-un ciorchine din valea Eşcol.



Se-apropie-n grabă de-al Domnului Cort

Lui Moise să-i dea aşteptatul raport.

Cei zece mânaţi de un suflu firesc,

Se tem şi Pământul Promis ponegresc.



Dar fiii evreilor Nun şi Iefune

Vorbesc fără teamă, cu-acea-nţelepciune

Ce vine din marea credinţei putere

Pe care şi nouă azi Domnul ne-o cere.



Poporul se-agită, ridică protest.

Hulit este Moise şi cade la test.

Caleb cu Iosua ei stau amândoi

Uniţi, fără breşă, ca-n timp de război.



Poporului care cârtise o noapte

Ei dau mărturie strigând, nu în şoapte.

Şi drept mărturie că Ţara li-i dată,

A Domnului slavă din ceruri se-arată…



***

Acum în lucrare cu greu mai găseşti

Doi tineri atraşi către locuri cereşti.

Ei caută slavă în mari ierarhii.

N-aleargă ca Filip, pe drumuri pustii.



De-i cauţi acuma, în vremuri de-apoi,

E şef numai unul, sau şefi amândoi.

Umile păreri despre sine mereu

Să afli la oamenii mândri e greu.



Isus i-a trimis la ogor câte doi

Când zorii clipiră şi sacii sunt goi.

Trezirea e visul celor care plâng

Şi perle cununii de-acuma ei strâng.



Caleb cu Iosua ne sunt un model.

Eşti gata şi tu să alergi înspre ţel?

Să nu te consideri mai bun, mai înalt,

Decât partenerul numit „celălalt“?



Urmaşii lui Moise nu sunt siamezi;

Tu poţi să le semeni atunci când veghezi,

Şi-n faţă pe altul să-ţi treacă să-l laşi

Urmându-L pe Domnul cu-ai dragostei paşi.











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie IOSUA ŞI CALEB | Salvatorul.ro
meniu prim
Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, și nu Te ascunde de cererile mele! ( Psalmii 55:1 )