Poezie ÎN GENUNE

ÎN GENUNE



Eram pierdut, fără speranţă.

Zăceam străin şi părăsit,

Ca cea mai ne-nsemnată zdreanţă

Când Tu, Isuse, m-ai găsit.



Eram o oaie rătăcită,

Căzută printre stânci în jos,

Când mâna Ta de spini rănită

Spre mine se-aplecă duios.



Mă copleşise greu durerea

Ce-mi străbătea întregul trup.

Simţeam în suflet junghierea

Prin urlet fioros de lup.



Dar cu toiagul Tău puternic

Tu l-ai gonit pe lup în hău.

Iar eu Ţi-am zis cu glas sfielnic:

„De astăzi, Doamne, sunt al Tău!”



Pe stânca ce-mi părea străină

Un strop de sânge s-a prelins,

Iar ochii Tăi, plini de lumină,

Văpăi în suflet mi-au aprins.



M-ai dus tăcut pe o păşune

Să stau cu oi şi mieluşei,

Să Te ascult în rugăciune

Şi-n anii buni şi-n anii grei.



De-atunci sunt fericit cu Tine,

Cu toţi acei ce Te iubesc,

Chiar dacă lupii, prin rovine,

Şi astăzi turma Ţi-o pândesc.



Şi ce-ar putea să ne despartă

Când mă gândesc la tot ce-a fost

Umblarea mea, o lume moartă

Ce nu-şi găsea al vieţii rost ?!



Nu, nimeni şi nimic din viaţă

Nu mă vor despărţi nicicând

De-a Ta străluminată Faţă

Şi de-al iubirii Tale gând!



Nici moartea cea înfricoşată,

Pândindu-mă pe-al lumii plai

Nu va putea să mă abată

Din dragostea ce Tu mi-o dai!



Nici lucrurile viitoare,

Nici îngerii veniţi de sus

Să mă despartă nu-s în stare

De Tine, scumpul meu Isus!