Poezie NĂPÂRCA (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8561-n-p-rca-1]NĂPÂRCA (1)[/url]

NĂPÂRCA



Năpârca a ieşit din foc

Dar Pavel a avut noroc.

„Dreptatea” lor nu-i ca a noastră

Venind din zarea cea albastră.



„Dreptatea” lor era greşită.

A noastră e desăvârşită.

Muşcat e Pavel ca tâlharii,

Aşa văzutu-l-au barbarii.



„Dreptatea” lor era se pare

Un idol plin de răzbunare

Ce nu îşi cunoştea subiectul

De-aceea şi-a greşit obiectul.



Ce gânduri negre, ce-ncordare

S-aştepţi să vezi un om cum moare!

Nici nu-l cunoşti, nu-l ştii prea bine

Dar îl confunzi c-un mărăcine.



Ce scurtă-i mintea cea umană

Când judecă dup-o icoană.

Tradiţia e ca o boală

Când nu vedem că ea ne-nşală.



Da, Pavel a scăpat din mare

Printr-o minune foarte mare.

El i-a salvat pe toţi ostaşii,

Pe cei care-i păziră paşii.



Printr-un miracol ancorase

În Malta cea cu multe case.

Barbarii au văzut minunea

Dar le-a fost zeul slăbiciunea.



Năpârca le-a stricat gândirea;

Ea aducea nenorocirea.

Când răul vine şi-l înfrânge

Atuncea omu-ncepe-a plânge.



Dar Domnul are-o altă voie.

De Pavel mai avea nevoie.

El e pornit în drum spre Roma

Cuvântului să-i poarte-aroma.



Cezarului să-i spună-n faţă

Că Dumnezeu e Duh şi viaţă,

Că el nu are altă vină

Decât că-i „sare şi lumină”.



„Păcatul” său ce tot mai creşte

Constă în faptul că iubeşte

Şi pe iudeu şi pe barbarul

Care-l confundă cu tâlharul.



Năpârca şi-a făcut lucrarea

Dar mult mai mare-i îndurarea

Cea care îl imunizează

Atunci pe Pavel şi-l salvează.



El este calm şi nu se teme.

Cu el Isus e-n orice vreme.

Nu va cădea umflat deodată

Căci Pavel are-n Cer un Tată.



Barbarii-aşteaptă ca să moară

Un om ce-l văd de prima oară.

Dar şi-au făcut atunci iluzii

Trăgând greşitele concluzii.



Credeau că este-o zeitate

Dar el era creştin şi frate,

Apostolul trimis la Neamuri

S-aducă Soarele în geamuri.



El n-a cerut nici închinare

Nici de la oameni vreo favoare.

Ci-a vrut numai vestind Cuvântul

Să schimbe-n Rai întreg pământul.



Şi insula numită Malta

Prin har ea să devină alta.

Bolnavilor, cu sănătate,

El să le dea gândiri curate.



Ca şi-al lui Publius părinte

Maltezii toţi luând aminte

La Evanghelia deplină

Scăpau de beznă prin lumină.



Corabia cu greu porneşte.

Periplul Pavel şi-l sfârşeşte

La Roma-ntr-o modestă casă

Unde puterile-l cam lasă.



Şi totuşi cine-l vizitează

Prin Pavel Duhu-l cercetează.

Cei ce nu cred sunt împietriţii

Dar bucuroşi sunt mântuiţii.



Apostolu-i o mostră vie

A harului din veşnicie

Ce-oferă tuturor iertarea

Şi sfântă binecuvântarea.





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie NĂPÂRCA (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Femeile, de asemenea, să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. ( 1 Timotei 3:11 )