Poezie NARDUL MIROSITOR

NARDUL MIROSITOR



Să răspândim prin har sulfine

Precum sunt crinii albi în văi

Când vântul suflă pe coline

Mângâietor pentru a-i săi.



Când soarele ne încălzeşte

Ca şi cuptorul cel încins

Un vânt ce-adie răcoreşte

Pe orice călător sau ins.



Deşi nu ştii de unde vine

Nici pe ce drum va apuca

Azi taina lui îţi aparţine

Când vei simţi mireasma sa.



Grădina iarăşi e-nflorită

Cu toată frumuseţea ei.

Iar grădinarul te invită

La o plimbare pe alei.



În mreaja serilor de vară

Când uiţi de tot ce-i trecător

O linişte din cer coboară

Învăluindu-te uşor.



Pe cer Luceafărul iubirii

Ţi-ar face semn ca să-L aştepţi

Dar tu cu simţurile firii

Spre alte căi de vis te-ndrepţi.



Ca pe Adam cel din vechime

Pierdut pe după pomi şi flori

Te caută din înălţime

Luceferii strălucitori.



Te faci că nu-nţelegi mesajul

Ambasadorilor din Rai.

Şi parcă ţi-ai pierdut curajul

Lipsit acum de orice grai.



Această viaţă ne-a fost dată

Ca să-L găsim pe Creator

Prin floarea cea imaculată

Şi nardul cel mirositor.



Aşa cum L-a găsit Maria

Prin nardul ei pe Salvator

Îi poţi găsi Împărăţia

Şi tu, iubite muritor.



Isus e-aici, El nu-i departe.

Iertarea ta e-un act precis

Când viu S-a ridicat din moarte

Ca să te ducă-n Paradis.



Acolo-i pace şi-armonie

Şi nu se-ascunde niciun om.

Şi-i Râul plin de apă vie

Pe lâng-al Vieţii veşnic Pom.



Acolo nu este-noptare,

Ci-i numai zi fără apus.

Şi nu-i nevoie nici de soare

Căci Soarele este Isus.