Poezie IROD ŞI PETRU

IROD ŞI PETRU



Irod l-a-ntemniţat pe Petru

Şi-a vrut astfel ca să-l omoare,

Să dea în public un spectacol

Mulţimilor răzbunătoare.



Se petrecuse precedentul.

Apostolul Iacov murise.

Iar Paştele era aproape.

Dar vara încă nu venise.



Irod nu-şi strânge aluatul,

Nu-şi scoate gândul rău afară.

Cum ar putea pe când păcatul

Îl ţine rob?... A câta oară?!



El idumeu era din fire

Dar Paştele îl acceptase

Ca pe o simplă sărbătoare

La care sincer aderase.



Şi-apoi îl mai vedea poporul

Că le respectă calendarul

Deşi nu îi trata în toate

Cu vorbă bună şi cu harul.



„Acum cu Petru ce voi face?”,

În neagra noapte se întreabă.

Ar vrea din temniţă afară

Să-l scoată mâine-n mare grabă.



Dar când să pună-n aplicare

Tot planul mârşav care-l scurmă

Găseşte temniţa că-i goală.

Lui Petru nu-i mai dă de urmă.



Un înger îl eliberase

Dar s-a ascuns apoi pescarul.

Minunii cu înţelepciune

E bine ca să-i ştim hotarul.



Irod e negru de mânie

Şi îşi omoară păzitorii.

L-ar omorî el şi pe Petru

Dar îngerii îi sunt păstorii.



Se resemnează dictatorul.

Şi dintr-odată-avu ideea,

Eşecul parcă vrând să-l uite,

Să se coboare-n Cezareea.



Acei din Tir cu Sidoniţii

Veneau la el cu osanale

Să-i poată cere iarăşi pace

Din tronul îndurării sale.



El măgulit de bună seamă

Şi bun cunoscător a toate

Atunci rostea cuvânt puternic

Mulţimilor extaziate:



„Un glas de Dumnezeu se-aude

Căci nu vorbeşte o făptură!”

Dar îngerul venit din slavă

El l-a lovit chiar peste gură.



Vai, împăratul n-a dat slava

Aceluia ce-i aparţine!

Şi a murit cum viermii urii

Îl vor mânca pe orişicine.



El i-a dorit lui Petru moartea.

Pe-apostol însă Domnu-l scapă.

Irod sfârşeşte-n grele chinuri,

Şi n-are hrană şi nici apă.



E-o lecţie de-atunci solemnă

Azi pentru dictatorii lumii

Că de nu se întorc la Domnul

Ei vor ajunge prada humii.