Poezie Imagini şi întrebări româneşti

Prin faţa mea alunecă uşor

insule verzi plutind în lanuri albe

şi-un nor albastru

plânge-ncet deasupra lor,

în dangăt trist de clopot.

E glasul cu ecou

al bisericuţei din lemn,

ce tristă, aşteaptă din vremuri străvechi

să fie născută din nou.



Căruţe transparente

străbat lanul şi istoria toată

în fantomatic scârţâit de roţi,

şi întreb:

unde-s, Doamne, oamenii de altădată?

Unde-au plecat toţi?

Spre ce ţări cereşti?

Unde-s să-şi vadă ţara prădată

de hoţi,

ce-şi hrănesc nebunia

cu suflete mari...româneşti...



Privesc cum trece

pe lângă mine câmpia,

cu fruntea lipită de geamul rece

al unei Dacii ce-mprăştie fum.

E prea târziu să-mi reprim melancolia,

şi obosit, întreb acum:

o, Doamne Isuse, unde-a plecat România?

Cine-o va-ntoarce vreodată din drum?