Poezie Estera (2) (1)

ESTERA



Între Sara şi Debora, Miriam şi Magdalena,

Personaje ce Scripturii îi complementează scena,

O cunoaştem pe Estera, stea numită şi Hadasa,

Printre fetele din Susa nu frumoasă, ci …frumoasa.



Şi era nu doar frumoasă, dar şi foarte înţeleaptă

Care-n loc să se grăbească mai degrabă ea aşteaptă

Un semnal de acţiune dintr-o lume-a ei, secretă,

Care multora de astăzi li se pare desuetă.



Medo-Persia o află pe-a monarhului soţie

Şi-o cinsteşte pe Estera în acea împărăţie.

Taxe, sarcini, biruri grele au fost mult diminuate,

Căci Ahaşveroş împarte daruri multe şi bogate.



Dar Estera cea smerită şi de Mardoheu crescută

Pe-adoptivul ei părinte îl respectă şi-l ascultă.

Mardoheu stătea la poartă, sfaturi bune îi împarte,

Să nu-şi dea-n vileag poporul cel din care face parte.



Cu a sa inflexiune timpul curge ca o apă;

Ne-ntâlnim cu câte-o criză şi cu greu din ea se scapă.

Moartea ne pândeşte-n cale ca un pardos în prerie;

De n-ar fi de partea noastră Domnul, am pieri-n pustie.



Tot astfel atunci evreii prin Haman, zis Hamedata,

La poruncă-mpărătească să dispară erau gata.

Agaghitul prim-ministru împăratului propune

Să extermine evreii, şi monarhul se supune.



Mardoheu este evreul ce nu vrea să i se-nchine

Lui Haman ce-acum loveşte cu puterile depline.

Dar era puţin să moară doar o singură fiinţă;

De aceea lui măcelul nu-i era cu neputinţă.



Arătând ce grijă-l doare, banii din trezorerie,

Regelui Haman îi cere cu ascunsă dibăcie

Un decret de condamnare în ţinuturile toate

A evreilor cucernici cu gospodării bogate.



„Nu ţin legile-mpărate!“, explica pe larg mişelul

Pentru a putea obţine de la suveran inelul.

Regele-i promite-argintul şi secrete documente

Ce conţin statistici, planuri, sursă legilor demente.



Logofeţii răspândiră peste tot scrisori de moarte,

Şi pe baza lor, evreii de-un pogrom avea-vor parte.

Adar treisprezece-i ziua – şi e literă de lege –

Când vor fi de jaf, căci nimeni n-o să-i poată înţelege.



Se-mplineşte visul urii lui Haman, temutul zeu:

Un popor întreg să piară-n fruntea sa cu Mardoheu.

Nu ştia el ce-l aşteaptă ca urmare-a urii sale:

Bumerang avea să-i fie genocidul pus la cale.



Toţi evreii plini de groază hainele îşi sfâşiară;

Mardoheu c-un sac pe coapse neamul şi-l jelea pe-afară.

Chiar în mijlocul Cetăţii strigăte scotea amare,

Însă, cine să-l ajute din instincte solidare?!



(Mulţi şi azi văd adevărul, dureroasa realitate,

Dar tăcând, ei trec pe-alături, biruiţi de laşitate!)

Vestea tragică ajunge în palat, la-mpărăteasă,

Pe moment ea nu-nţelege ce durere o apasă.



Mardoheu îi dă detalii chiar printr-unul dintre fameni

Cum Haman voia să şteargă neamul lor de printre oameni.

Când evreii au să moară ce s-or bucura Hamanii

Şi în urma lor vor strânge toată gloria şi banii.



Dar, pe lângă explicaţii, mai primi Estera sfatul

De-a intra, în ciuda legii, să dea ochii cu-mpăratul.

Să nu tacă, să-i vorbească şi să ceară izbăvire...

Ea vorbind cu-nţelepciune, cere-un post lung de trei zile.



Cu curaj şi demnitate ea nu-şi va ascunde faţa,

Ci la împărat intra-va lor şi ei să ceară viaţa.

Mardoheu şi el se duse pe evrei la post să-i cheme

Ca să plângă, să se roage în acea prea tristă vreme.



Când o vede pe Estera regele i-a-ntins toiagul

Şi aşa împărăteasa chiar pe loc îi trece pragul.

O secundă şi iubirea a trecut hotarul legii

Ca să pună astfel capăt urii şi fărădelegii.



„Ce ai tu împărăteaso? Spune-mi care ti-e dorinţa?

Din regat o jumătate să ţi-o dau eu am putinţa!“

„Vreau să vină împăratul astăzi cu Haman la masă!“,

A răspuns pe scurt Estera cu o faţă luminoasă.



Şi-a sosit propusa clipă a festinului regal.

Vinul gâlgâie-n pahare. Regele dă iar semnal:

„Spune-mi, care-ţi este păsul? Ce doreşti, regina mea?

Din regat o jumătate, dac-o vrei, o vei avea!“



„Dacă eu vă sunt plăcută şi deplin convingătoare

Cu Haman veniţi şi mâine la o nouă sărbătoare!“

Ferm convins de-a sa izbândă a ieşit Haman în stradă,

Urmărind cu ochi de vultur câţi stau pe genunchi să-l vadă



Face pregătiri funeste pentru Mardoheu, ingratul,

Ca să-l pedepsească aspru, cum n-a fost în lume altul.

O spânzurătoare-naltă îi vor pregăti slujbaşii;

N-o să-l scape de la moarte nici străbunii, nici urmaşii!



Iar a doua zi se duce la-mpărat Haman cu planul,

Cu blesteme şi ocară, spre-a-şi îngenunchea duşmanul.

Dar Ahaşveroş întreabă: „Ce-i dă mintea omenească

Unui om pe care astăzi vrea-mpăratul să-l cinstească?“



„Îmbrăcat să fie-ndată cu veşmântul tău regal;

Cu coroana ta pe frunte şi călare pe-al tău cal,

Un curtean să-l plimbe-n pieţe proclamând: «Aşa se face

Unui om cinstit de rege şi de care mult îi place!»“



Şi Ahaşveroş îi zice: „Ia ce mi-ai cerut şi du-te,

Fă cu Mardoheu, iudeul, tot ce-ai spus şi cât mai iute!“

La final, mâhnit în suflet, către casa lui porneşte.

Când soţia îl aude lucruri rele-i prevesteşte.



Famenii apar deodată ca să-l ducă la ospăţ,

Numai că de-această dată nu-l aşteaptă tot răsfăţ.

Se deşiră protocolul, oaspeţii stau toţi la masă.

Pun bucatele şi vinul, e o zi aşa frumoasă.



Doar o inimă e tristă... totuşi cu a sa putere

E stăpână pe emoţii cu mult tact şi în veghere.

Împăratul iar întreabă: „Care este-a ta dorinţă?

Din regat o jumătate să ţi-o dărui am putinţă!“



„Împărate-a zis Estera, parcă dezvelindu-şi faţa,

Am o cerere, doar una: te implor, dă-mi astăzi viaţa!

Suntem daţi spre nimicire, nu doar eu, ci tot poporul!“

„Cine-a uneltit, Estera?“ „El, Haman e autorul!...



Răul ăsta ne apasă vrând a ne stârpi etnia

Şi talanţi de-argint vreo zece mii să ia trezoreria!“

Împăratul nu mai poate furia să şi-o reţină.

Mânios, el iese-afară şi se duce în grădină.



Iar Haman, cuprins de groază, cade lângă ea în pripă

Şi Esterei îi cerşeşte viaţa-n ultima lui clipă.

Regele taxându-i gestul drept abuz de demnitate,

Gărzile îl arestează şi îl leagă pe la spate.



În spânzurătoarea-naltă şi-a găsit Haman sfârşitul.

Cine-ţi sapă ţie groapa cade-n ea, nefericitul.

Prin a Cerului putere, după post şi rugăciune

Fu salvată şi Estera, scoasă ca dintr-o genune,



Fu salvat şi-ntreg poporul Cărţii legilor preasfinte

Iar pe Mardoheu, iudeii l-au privit ca pe-un părinte.

El era un om cu vază şi iubit de toţi evreii

Căci a fost viteaz în luptă înfruntându-i pe toţi leii.



Sărbătoarea izbăvirii s-a numit pe-atunci Purim.

Am putea şi noi s-o ţinem, căci pe Domnul Îl iubim

Şi ne amintim întruna că, mai mult ca Mardoheu,

Ne-a făcut atâta bine El, al slavei Dumnezeu.



S-a jertfit pe lemnul crucii pentru multele păcate

Ce le-am săvârşit cu toţii când umblam în nedreptate.

El ne-a dat iertare, pace, viaţă, har şi-o haină albă

Pentru ca vecia-ntreagă lângă Dânsul să ne aibă….