Poezie TREI TINERI ÎN BABILON

TREI TINERI ÎN BABILON



Fierbe toată Valea Dura unde Nebucadneţar

Strânse gloate fără număr ca-ntr-un mare bal mascat,

Pentru a sfinţi statuia dintr-un aur foarte rar

Cea prin care multe neamuri să-i dea slavă le-a-nşelat.



Au venit toţi dregătorii, slujitori şi mici şi mari,

Mai apoi cârmuitorii peste regiuni întregi,

Avocaţi, judecătorii cei în lege foarte tari

În ţinuta lor de gală ca odraslele de regi.



Vor să vadă fastuosul, grandiosul ritual,

Când mulţimi entuziaste se vor apleca-ntr-un gând

Să adore o statuie, chip de zeu, de carnaval,

Cum în lumea asta toată nu se va-ntâmpla curând.



Într-o linişte deplină toţi opritu-s-au din drum

Iar un crainic către oameni ce-s cu forţa adunaţi

Strigă cu un glas puternic: „O poruncă dau acum

La un sunet de cântare, chipului să vă-nchinaţi!



Dar oricine nu se-aruncă la pământ ca un învins

Şi nu vrea să se închine după cum v-am poruncit,

Va fi aruncat îndată, în cuptorul cel aprins

Unde nu-i chip de scăpare şi pieri-va, negreşit.



Când tot felul de-alăute, de cântări şi de psaltiri

Începuseră să cânte pe un ton melodios,

Fii şi fiice fără număr ale unei mari oştiri,

Ca-ntr-o sacră procesiune au căzut cu toţi pe jos



Şi s-au închinat statuii cum fusese poruncit.

Nicio voce nu schiţează un protest cât un mic val.

Toţi genunchii se apleacă, regele e mulţumit,

Însă, liniştea se curmă printr-un incident banal.



În mulţimea uriaşă ca o mare fremătând

Care-a fost robotizată şi sedusă de-mpărat,

Văd acei ce-o controlează cu al disciplinei gând,

Trei iudei stând în picioare care nu s-au închinat.



„Împărate, spun haldeii, nu-i aşa c-ai poruncit

Mari şi mici, toţi să se-nchine făr-a exista dispensă?

Iată trei iudei cu funcţii care nu s-au obosit

Să se-nchine, ci-ncălcară hotărârea ta imensă!“



Mâniat peste măsură, împăratul ca un leu

I-a chemat pe vinovaţii ce-l sfidară-n plin popor

Ca să reflecteze bine, este ordinul prea greu?!...

Şi-n sfârşit să se trezească astfel din greşeala lor.



„Înadins nu vreţi voi oare să slujiţi chipului meu?!

Şi călcându-mi clar porunca vreţi să mergeţi pe-un alt drum?

Voi slujiţi cumva în taină singuri un alt Dumnezeu?

Eu vă spun din nou, fiţi gata, şi-nchinaţi-vă acum!“



Cei trei tineri fără teamă, au spus clar, precum un tunet:

„Rege, noi n-avem nevoie să ne apărăm vreun pic

Ca să afle lumea-ntreagă taina ce-o purtăm în suflet.

Ştim că Dumnezeu e totul iar un idol e nimic.



Domnul, Dumnezeul nostru, sigur azi cu noi va fi

Să ne scoată vii din flăcări, El cel viu şi nevăzut.

Şi chiar dacă nu ne scapă, totuşi noi Îl vom iubi.

Nu ne pasă de-al tău idol fără viaţă, surd şi mut!“



Ce-a stârnit răspunsu-acesta? Doamne, răcnete de lei!

Şi-au înfierbântat cuptorul de vreo şapte ori mai tare

Ca să piară-n focul aprig, tinerii proscrişi, toţi trei.

Dar, cei care-i aruncară, toţi s-au prefăcut în scrum.



Iar Şadrac şi Abed Nego şi Meşac n-au nici un bai,

Ci se plimbă ca pe-o stradă însoţiţi de Domnul lor.

Nu le-a ars deloc veşmântul, n-au rămas lipsiţi de grai.

Plin de frică, împăratul zise cutremurător:



„Ce-i aceasta? Cum se poate? Nu erau în flăcări trei?

Cum de văd acum eu patru ce se plimbă-n foc toţi vii?

Unul, dacă văd eu bine, seamănă c-un fiu de zei!“,

Strigă tare împăratul să se-audă-n veşnicii.



Cei trei au fost scoşi afară fără fum, fără miros.

Erau vii, nicio arsură, şi biruitori din plin

Căci în focul cel mai mare ei văzut-au pe Cristos

Care le-a păstrat şi viaţa dându-le ceresc alin.



Şi luând atunci cuvântul, un alt Nebucadneţar

Aruncând în praf mândria cum nu-i alta pe pământ,

Mult mai credincios acuma, parcă-nvăluit în har

A dat ordin să asculte tot imperiul de Cel Sfânt:



„Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac,

Lui Meşac şi Abed-Nego care-un înger Şi-a trimis

Să-Şi salveze robii care n-au avut temeri sau trac

Şi de-a lor credinţă sfântă nicidecum nu s-au dezis.



Vor lua pedeapsă aspră, prin acest decret al meu,

Cei ce vor să denigreze pe Stăpânul celor trei.

Numai Îngerul din slavă care-i Fiu de Dumnezeu

I-a scos teferi din osândă pe neînfricaţii lei!“

***

O încredere deplină chiar când ceru-i plin de nori,

Când vin valuri peste tine şi-ncercări cât un ocean,

E credinţa-n acţiune chiar când trebuie să mori

Dar nu-L părăseşti pe Domnul biruindu-l pe Satan.



Frate care eşti în lume şi azi ţinta Celui Rău,

Nu uita că pentru tine a plâns Domnu-n Ghetsimani

Să primeşti deplin iertare pentru tot păcatul tău

Şi la rându-ţi să duci lupta cu ai Bibliei duşmani.



Sunt destui ce-l ofensează pe creştinul cel pios

Şi-i ridică piedici multe pe cărarea către Cer.

Dar tu să rămâi în toate credincios doar lui Cristos

Şi să fii mereu integru, om de mare caracter.