Poezie SISERA

SISERA



Sisera, generalul, în stare de război

Mai cumpără şi astăzi oştenii din popor

Când Domnul vrea să scape de răzvrătiţi şi goi

Ce nu fac decât rele în egoismul lor.



Israel se-nspăimântă şi strigă-n rugăciuni

Spre Domnul care şade pe veşnicul Său tron

Şi poate ca să-i scape prin marile minuni

Cum în Egipt lucrase prin Moise şi Aaron.



E cruntă apăsarea şi-i grea ca un bolid.

Rănit şi fără hrană Israel va muri.

Căci servii lui Sisera sunt toţi precum un zid

Tot mai înalt şi nimeni nu-l poate ocoli.



Nu mai era speranţă la nimeni dintre ei.

Cum poţi în greul vieţii să nu te înspăimânţi?!

Urlau mereu duşmanii ca cetele de lei

Evreii să se-ascundă de teama lor înfrânţi.



Sub un finic Debora, soţia Lapidot,

Rostea din cer sentinţe în cazul cel mai greu.

Ea Îl slujea cu râvnă pe Domnul Savaot

Ce ştie suferinţa poporului evreu.



Cu multă-nţelepciune Debora a vorbit

Cerând urgent să-l cheme poporul pe Barac.

Bărbatul este capul şi-i comandant iubit

Ca răului din ţară acum să-i dea de hac.



Strategul marii lupte e Însuşi Dumnezeu

Predând tot planu-acela femeii-procuror.

Barac o vrea în luptă, în ceasul cel mai greu.

Debora îl ascultă şi vine în popor.



Barac acum nu umblă doar după slava lui,

Ci vrea să fie Domnul, doar El în veci slăvit!

Bărbatul sau femeia, alt mijloc haric nu-i,

Prin care o izbândă să vină negreşit.



Porneau vârtej la luptă Neftali, Zabulon

Şi zece mii cu arme veneau ca un şuvoi.

Spionii lui Sisera i-aduc fatidic zvon:

„Stăpâne, toţi evreii sunt gata de război!“



Sisera se grăbeşte, oştirea lui şi-a strâns.

Duşmanii lui nu-s oameni, sunt îngeri nevăzuţi.

Poporul ce jelise, azi s-a oprit din plâns

Punându-şi mari speranţe în noii săi recruţi.



Oştirea cea duşmană în care de război

Sfidează evidenţa, mănuşa aruncând.

Se face că nu ştie că Domnul e cu noi

Şi rob al ascultării vom face orice gând.



Treziţi-vă, armate de post şi rugăciuni!

Sisera este-o pradă uşor de capturat

Doar pentru cine crede şi astăzi în minuni,

Păstrându-şi prin credinţă mereu cuget curat.



Sisera nu suportă efluvii de cântări

Şi laude şi coruri ce-s pline de Duh Sfânt.

El vrea ca noi să mergem pe vechile cărări

În firea noastră iarăşi trezită din mormânt.



Debora, de la Domnul îi zise lui Barac:

„Hai, scoală-te, căci astăzi în mâna ta voi da

Pe trufaşul Sisera. Oştirea sa-i un fleac,

Căci marea Mea putere o pun în slujba ta!“



Vitejii care luptă şi viaţa nu-şi iubesc

Aud un glas din ceruri în ceasul epocal;

Cu-arhanghelul dreptăţii ei toţi atunci vorbesc

Şi reuşesc să prindă al cerului semnal.



Pornind ca la comandă, mânaţi de sfântul glas

Ce încă se aude pe Muntele Tabor,

Când totul este gata şi vine-al luptei ceas,

Ca dintr-un arc desprinsă e toată oastea lor.



Barac, în toiul luptei, se-avântă curajos.

Duşmanii sunt ca praful luat şi dus de vânt.

Sisera se coboară şi-o ia acum pe jos.

Se împlineşte-n totul al Domnului cuvânt.



E cruntă bătălia, nu scapă niciun om:

Oştenii lui Sisera bătuţi de Israel.

El tremurând de teamă ca frunza cea din pom

Găseşte-un cort să intre, în cortul lui Iael.



Era-nsetat de apă şi lapte a primit.

Femeia îl păzeşte la uşă pe fugar.

Acum de oboseală Sisera-i adormit.

Şi poate că visează la marele său car.



Femeia se strecoară cu un ţăruş la pat

În tâmpla lui Sisera îl bate c-un ciocan.

Ei inima-i zvâcneşte c-un sunet cam ciudat,

Dar zace-n gheara morţii al Domnului duşman.



Acasă, în Cetate, o mamă stă la geam

Privind îngrijorată, de teamă tremurând.

E mama lui Sisera, viteaz lovit de blam

Ce n-are să se-ntoarcă la mama lui nicicând.



Prin veacuri ea se-ntreabă: „Ah, unde-i carul lui?

De ce mai zăboveşte, ce i s-o fi-ntâmplat?“

Răspunsul ei cel trufaş îl dau doar cei fudui:

„El are pradă multă şi-aşa a-ntârziat.“



Dar noi ştim adevărul, şi vi-l dezvăluim

Biruitori în luptă să fiţi pe munţi si văi.

Toţi, luminoşi ca aştrii, mereu să strălucim,

Şi-asemeni lui Sisera să cadă toţi cei răi!