Poezie VALEA DEZNĂDEJDII

VALEA DEZNĂDEJDII



(După Ezechiel 37)



Într-o vale nesfârşită

Duhul Domnului m-a dus;

Şi-am văzut mulţimi de oase,

Până m-am simţit răpus.



Oasele erau uscate.

Am trecut pe lângă ele

Tot privind la faţa văii

Dus de gândurile mele.



Mă trudeam să pot pătrunde

Tâlcul tainei dată mie;

El mi-a zis: „Aceste oase

Crezi că vor putea să-nvie?“



Nu aveam răspuns în minte,

Tulburat eram de tot.

Şi-am cerut atunci răspunsul

De la Domnul Savaot.



„Doamne, numai Tu ştii bine

Ce va fi în viitor.

Tu dai viaţă tuturora

Căci doar Tu eşti Creator.“



Şi apoi, „Prooroceşte!“,

Mi-a zis Domnul cel din cer

Dându-mi El pe loc cuvântul

Despre-al oaselor mister.



„Iată, oaselor uscate,

Ce vă spune Dumnezeu:

«Eu pun duh în fiecare.

Să-nviaţi nu este greu !.



Eu din veşnicii sunt Viaţa

Şi hrănesc tot ce-am creat

Ca să-Mi ţin promisiunea

Ca Stăpân adevărat.



Vă voi da pe rând şi vine,

Carnea am s-o pun la loc.

Veţi primi în dar şi piele

Şi al Duhului Meu foc.



Şi va fi o Înviere,

O confirm şi-o demonstrez.

Iat-o chiar acum se-ntâmplă,

La aceasta Eu veghez.»



Profeţia uimitoare

O rostise Ezechiel.

Şi un vuiet se-auzise,

O mişcare vede el.



Nu a trebuit s-aştepte

Un timp lung, obositor,

Ca să împlinească Domnul

Ce-a promis pentru popor.



Şi veneau toate-mpreună

Din valea misterioasă

Oasele precum s-ar strânge

Cărămizile-ntr-o casă.



Iar pe când privea profetul

O minune-atât de mare

Oasele primeau şi vine

Dar şi carne fiecare.



Îmbrăcate-apoi în piele

Cum Adam a fost făcut,

Oasele primeau şi chipul

Noilor făpturi de lut.



Însă Duhul zăboveşte,

Fără El nu este viaţă.

Domnul spre profet Se-ndreaptă

Şi din nou îi dă povaţă:



„Spune-I Duhului să intre

Chiar acum în acţiune.

Din acele patru vânturi,

Suflă Duh de rugăciune.“



„Vino, duhule şi suflă,

Am proorocit îndată,

Viaţa Ta triumfătoare,

Abundentă şi curată!



Ca să-nvie morţi-aceştia

Şi să capete culoare,

Viaţă şi puteri depline

Prin bogata-Ţi îndurare!“



Şi în urma profeţiei

Am văzut o oaste mare

Cum primind şi duh de viaţă

Ridicată-i în picioare.



Şi atunci din nou Cuvântul

Domnului mi-a explicat:

„Oastea care-o vezi în faţă

E-un popor descurajat.



Astăzi toţi israeliţii

Zic: «Nădejdea ni s-a dus!

Suntem doar oase uscate,

Căci vrăjmaşii ne-au distrus.

Ne-au distrus ţara şi Templul,

Ne-au luat tot ce aveam.

Şi-acum suntem în robie,

Noi, urmaşi ai lui Avraam.



Azi vedem doar trupuri moarte,

Templu-i cufundat în jar,

Iar copiii strigă: ««Tată!»»

Şi ««Mămico!»» în zadar.



Ce nădejde să mai tragem,

Când suntem împrăştiaţi

Ca străini în lumea largă,

N-avem rude, n-avem fraţi?…»



Însă, Domnul care-aude

Tot ce spunem sau şoptim

Către Ezechiel Se-ndreaptă

Cu un nou mesaj sublim:



„Spune casei lui Israel

Azi cu toţi să ia aminte:

«Veţi veni din nou în Ţară.

Vă voi scoate din morminte.



Şi veţi şti că Eu sunt Domnul

Când Israel va-nflori,

Când în voi turna-voi Duhul

Să vă-nveţe a trăi.



Vă voi strânge iar acasă

Şi veţi fi din nou plantaţi

Cu o inimă schimbată

De iudei adevăraţi.



Multă vreme-aţi fost deoparte

Şi Iuda şi Efraim,

Dezbinaţi pe calea lumii,

Nu ca un Ierusalim.



Veţi ieşi doar prin unire

Din al dezbinării blam,

Şi-adunaţi din lumea-ntreagă

Veţi fi iar un singur neam.



Robul Meu, alesul David

Va fi singurul Păstor

Care vă va da păşune

Şi veţi bea din sfânt izvor.



Vă voi pune-n suflet Legea

Să nu mai greşiţi umblând;

Veţi avea model pe David

Cel viteaz, smerit şi blând.



Între voi pe totdeauna

Locuinţă voi avea;

Eu vă voi fi Dumnezeul,

Iar voi toţi cetatea Mea.



Eu sunt Cel ce vă sfinţeşte,

Eu dau har, fac vindecări.

Cine crede Mă urmează

Pe-ale Cerului cărări.»



***

Fraţi, surori, când profeţia

Se-mplineşte literal,

Să fim siguri că din valuri

Vom ieşi cu toţi la mal...