Poezie EDOMUL PUSTIIT

EDOMUL PUSTIIT



(După Ezechiel 35)



Cine vrea ca să-l subjuge

Pe poporul Domnului

Trebuie să ia aminte

C-o să cadă-n mâna Lui..



Însuşi Dumnezeu vorbeşte

Muntelui cel vechi Seir:

„Flacăra mâniei Mele

Te transformă-n cimitir.



Am necaz pe tine, munte

De invidie prea plin.

Vei ajunge o pustie

Iar cetăţile venin.



Împotriva lui Israel

Tu te-ai întrecut cu ura.

Când trecea el prin necazuri

Ai cam depăşit măsura.



Când i-ai stat lui împotrivă,

Mie Mi-ai făcut război.

Te voi pedepsi cu-asprime

Şi-ai s-ajungi cu pumnii goi.



Şi vei şti că Eu sunt Domnul

Care apăr ce-i al Meu.

Însă pedepsesc degrabă

Pe cel arogant şi rău.



Cum să pui tu stăpânire

Pe aceste-mpărăţii?!

Israelu-ntreg şi Iuda

Ale Mele sunt. Nu ştii?



Munţii Mei nu sunt o pradă

Pentru agresorii răi.

Focul sfânt te va atinge

Când vei fi-aruncat în văi.



Auzind batjocorirea

Şi ocara ce-o arunci

Vei vedea venind pustiul

Peste nesfârşite lunci.



Da, al Meu e-ntreg pământul,

Munţi, coline, vale, deal,

Nesfârşitele oceane

Care-Mi cântă val cu val!



Vei rămâne cu ruina

Aroganţei de acum

Pentru că n-ai vrut lumina

Şi al ascultării drum.