Poezie PĂSTORILOR SUFLETEŞTI

PĂSTORILOR SUFLETEŞTI



(După Ezechiel 34)



Domnul are-o judecată

Exigentă şi totală

Cu păstorii din Israel

Plini de egoism şi fală.



Ei se pasc numai pe sine

Nu hrănesc turma flămândă,

N-o păzesc în timpul nopţii

Când stau lupi şi lei la pândă.



Au în minte numai plata

Dreptului ce se cuvine,

Dar când turma e-n pericol,

Fug de crudele jivine.



N-o-ntăresc pe oaia slabă

(Sunt şi azi destule-n turmă!).

Nu oferă vindecarea

Celor ce rămân în urmă.



Dacă una rătăceşte

Pe păşunea cea străină

Pe ei nu-i interesează

Şi se simt toţi fără vină.



Cea rănită n-are medic,

Cea pierdută nu contează.

Importante sunt în turmă

Oile ce n-au gălbează.



Asuprirea şi asprimea

Sunt metode seculare

Folosite de păstorii

Ce n-au milă, nici răbdare.



Rezultatul?!... E risipa!

Pleacă oi în pribegie

Şi ajung pe calea largă

Şi-s pierdute pe vecie.



Iar din Cer Păstorul mare

Vede turma-n calea sorţii

Pe toţi munţii lui Israel

Şi prin valea umbrei morţii.



Plânge-n Cer acum Păstorul

Vrând în staul să-Şi aducă

Turma s-o adăpostească,

La păşune s-o conducă.



Apoi chiar din Cerul slavei

Glasul Său spre noi se-ndreaptă:

„Ascultaţi, păstori, Cuvântul,

Hotărârea Mea cea dreaptă.



Vin chiar Eu în fruntea Turmei

Ca s-o apăr de primejdii,

Să ridic oaia căzută

Cu puterile nădejdii.



Voi rosti o judecată

Aspră peste-acele case

Ce-Mi exploatează turma

Pentru ale lor foloase.



Chiar Eu Însumi o voi scoate

Cercetând-o de aproape,

Dându-i o păşune verde

Şi ducând-o către ape.



Oile împrăştiate

Pe la ţările vecine

Le voi căuta cu grijă

Aducându-le la Mine.



Şi toţi munţii lui Israel

Vor fi o păşune grasă

Unde vor afla odihnă

Şi vor fi mereu acasă.



Se vor odihni la stână

Într-un staul al iubirii

Ce va fi deschis întruna

Pentru fiii rătăcirii.



Eu Însumi voi fi Păstorul

Turmei Mele ostenite

Şi-i voi fi Izbăvitorul

Din necazuri felurite.



Hotărârea Mea-i luată

Şi ea va aduce roade:

Cu-al Meu braţ păzi-voi turma

Şi-am s-o pasc precum se cade.



Şi acum Eu chem pe nume

Toate oile în turmă,

Să le pun balsam pe rană

Când durerea nu se curmă.



Vreau să judec cu dreptate

Între ţapi şi între oi,

Să strunesc berbecii care

Duc al coarnelor război.



Voi călcaţi păşunea bună,

Râul cu-ale voastre toane,

Oile să n-aibă apă

Şi să moară şi de foame.



Eu vă judec cu dreptate

Şi vă spun, oiţe grase:

Nu dispreţuiţi pe-acelea

Care nu-s ca voi frumoase.



Acceptaţi pe cele slabe,

Ostenite de căldură,

Chiar în centrul turmei voastre

Fără-a le trata cu ură.



Eu ofer azi ajutorul

Oilor fără lumină

Tot mai nebăgate-n seamă

Că au lână prea puţină.



Turmei îi voi pune-n frunte

Azi pe robul Meu David

Care chiar şi-n faţa morţii

Va-nălţa puternic zid,



Ca să-şi scape astfel turma

De la lupi şi de la lei

Şi să poarte blând pe braţe

Oi, oiţe şi pe miei.



Robul Meu e voievodul

Care vine în curând

Să-L înalţe Israelul

Cu prinos de fapt şi gând.



Am un Legământ de pace

Pentru oile din turmă.

Şi-n pustiu şi prin pădure

Ele-Mi vor călca pe urmă.



Şi vor fi îndepărtate

Fiarele din ţară toate

Ca odihna turmei Mele

Să fie realitate.



Le voi da şi ploi la vreme,

Ploi de binecuvântări,

Pe păşunile întinse

Pe-ale roadelor cărări.



Pomii de pe câmp, pământul,

Vor da roade din belşug

Când prezent fiind în ţară

Sfărâma-voi orice jug.



Turma-Mi va fi cunoscută

Lumii-ntregi pe orice plai,

Un «sad al neprihănirii»

Şi un veşnic colţ de Rai.



Toate neamurile-afla-vor

Harul Meu cel felurit.

Nu-Mi vor mai fi de ocară

Oile ce-au suferit.



Voi sunteţi oile Mele

Sus în Cer şi pe pământ.

Iar Eu, pentru veci, Păstorul,

Dumnezeul vostru sunt!“