Poezie Păstorul Cel Bun (5)

PĂSTORUL CEL BUN



Mulţi păstori au fost în lume

Pentru turma vieţii lor

S-o conducă, s-o îndrume

Spre păşune şi izvor.



Dar Păstorul cel mai mare

Coborât din Cer la noi

E Isus plin de-ndurare

Ce ne-a dat speranţe noi.



N-a lăsat oaia pierdută

Ca să zacă-n văgăuni.

Era una dintr-o sută

Dar salvată prin minuni.



Nu S-a mulţumit Păstorul

Cu un staul din evrei,

Ci şi pe-alţii cu tot dorul

I-a chemat să fie miei.



Turma Lui a fost pândită

Veşnic de lupi fioroşi

Care-n lumea amăgită

S-au intitulat cristoşi.



Mulţi au fost de-atunci tâlharii

Ce şi azi I se opun.

Dar Păstorul cu pescarii

A rămas prin veacuri bun.



Mulţi păstori au dat să fugă,

Turmele şi-au părăsit.

Dar Isus prin fapt şi rugă,

Şi prin jertfă ne-a iubit.



Cât ne-a luminat izlazul

Cu prezenţa Sa de har

Noi n-am mai simţit necazul

Şi nici vântul cel hoinar.



Multe ploi puteau să vină

El în adăpost ne-a strâns

Unde-i hrană şi lumină,

Bucurie fără plâns.



Toate oile-I ştiu glasul

Şi nu merg după străin.

Unele îi simt şi pasul

Când e cerul cristalin.



Turma Lui nu este-n criză,

Are-un veşnic viitor.

Oile n-au altă miză

Decât glasul de Păstor.



Cine iarna s-o amâne

Într-un frig ca de taifun?

Domnul pentru noi rămâne

Un Păstor atât de bun!



Pentru turma Sa aleasă

Până-n vremea de apoi

Pe păşunea cea frumoasă

El va fi în veci cu noi.