Poezie JALEA TIRULUI

JALEA TIRULUI



(După Ezechiel 26 –27)



Râsul Tirului ajunge

Până-n cer într-un târziu:

„Ha! Ha! Ha!, Ierusalimul

A rămas complet pustiu.



El era cândva o poartă

Pentru Neamuri mici şi mari.

Dar acum e-adânc lovită

Şi zdrobită de tâlhari!“



Domnul pentru Tir vorbeşte

Dându-i un răspuns precis:

„Iată am necaz pe tine

Şi te-arunc din Paradis.



Îţi voi strânge împotrivă

Neamuri mari din patru zări

Să dărâme-a ta cetate

Cu-a negoţului cărări.



Din cetate strălucită

Cum erai în vremea ta,

Vei ajunge-un banc de peşte

Când te voi desfiinţa.



Şi veţi şti cu-amărăciune

Că sunt Domnul cel Preasfânt

Ce vestesc pentru-mplinire

Gloriosul Meu Cuvânt.



Eu aduc din miazănoapte

Babilonul înarmat

Cu mulţi cai şi multe care

Să dărâme-al tău palat.



Vor cădea înalte ziduri

Sub copitele de cai.

Vei cădea ucis în luptă

Sub blestem de veşnic vai.



Toată bogăţia mării,

Mărfurile ce le-ai strâns,

Îţi vor fi atunci luate

Şi vei izbucni în plâns.



Vei rămâne-o stâncă goală

Fără să mai fii zidit

Pentru marea ta mândrie,

Căci Eu, Domnul, am vorbit.



De căderea ta grozavă

Vor rămâne muţi şi reci

Mulţi ce vor vedea măcelul

Cel prin care ai să treci.



Se dau jos stăpânii mării

De pe tronul lor regesc

Şi uimiţi privesc sfârşitul

A tot ce e pământesc.



Şi compun cântări de jale

Ce descriu căderea ta,

Dar napoi pe-a vieţii cale

Ei nu te mai pot chema.“



„Vai, ce groază! Ce cădere,

Şi ce criză te-a distrus!“

Strigă toţi comercianţii

Tirului care s-a dus.



Cine mai era ca Tirul

De frumos şi de bogat?!

El domnea prin strălucire

Şi prin trai îndestulat.



Tu-ai îmbogăţit pe alţii

Într-o lume de mărgean,

Dar azi sfărâmat de valuri

Zaci pe funduri de ocean.



Fluieră toţi negustorii

Că te-ai dus ca simplu om.

Părul lor vâlvoi de groază

Tremură ca frunza-n pom.

***

Orice om, la fel ca Tirul,

Mai curând sau mai târziu

Va ajunge-n faţa morţii

Ca un trist şi lung pustiu.



Dacă, însă, prin smerire

L-ai urmat pe Dumnezeu,

El te scoate la lumină

Când te afli-n ceasul greu.



Dar când salbă ţi-e mândria

Ca şi Tirului străbun,

Ah, opreşte-te, amice!

Vino la Isus, îţi spun.



Viaţa trece ca şi roua.

Florile se veştejesc.

Oare-acesta-i sensul vieţii

Pe tărâmul pământesc?



Da, Isus te poate duce,

Dacă vii la El cum eşti,

Sus în Patria eternă

A luminilor cereşti.