Poezie UN SINGUR CUVÂNT

UN SINGUR CUVÂNT



A fost cândva, pe-un verde plai,

O mamă credincioasă

Ce-avea un fiu cu chip de crai

Care-a plecat de-acasă.



Veni o zi când fiul drag

Îi spuse plin de sine:

„M-aşteaptă un amic în prag.

Eu plec azi de la tine!”



Ah, mama mult s-a întristat

De vorba lui semeaţă!

Şi-o lacrimă i-a picurat

Pe luminata-i faţă.



„Copilul meu, mă doare mult

plecarea ta în lume

ce te-a vrăjit cu-al ei tumult,

cu jocuri şi cu glume!



Eu te-am crescut lângă Isus,

Cu drag veghindu-ţi somnul.

Şi la biserică te-am dus

Ca să-L urmezi pe Domnul.”



„Da, da”, a zis el plictisit,

„dar tu-ntreceai măsura.

Şi vezi, eu sunt prea instruit

Să mai accept Scriptura.



Mă duc în lume să găsesc

Un strop de fericire

Decât în crezuri s-o-ntâlnesc

Şi-n zisa ta iubire.



Nu-mi trebuie Mântuitor

Căci viitorul nu mă minte!”

Iar ea plângând într-un pridvor,

Se tot ruga fierbinte.



Copilul nu mai auzea

Crâmpeiul sfânt de rugă.

Şi pentru drum se pregătea

Chemând la el o slugă.



Un singur nume către Cer

Din inima umilă

Se auzea dintr-un ungher:

„Isuse bun, ai milă!...”



Acel cuvânt rostit cu foc

În rugi, printre suspine,

Pe el nu-l săgeta deloc:

Era prea plin de sine.



Şi tânărul plecă în zări,

În lungă pribegie,

Cu-amicii săi de desfătări,

De chefuri şi beţie.



.....................................



Dar vremea banilor trecu.

S-au stins primele graţii.

Şi tânărul treptat pierdu

Prieteni şi relaţii.



Iar viaţa sa, într-un târziu,

Din fala de-altădată,

Ajunse-un larg şi trist pustiu,

O mare agitată.



Era îngrijitor la porci.

Şi-un glas porni a-i spune:

„Ce-ar fi acum să te întorci

cu plâns de rugăciune ?!...



Ce tristă zi! De ce-ai plecat ?

Trezeşte-te, ia seama!

Păcatele te-au întinat.

Te-aşteaptă totuşi mama ...”



El o vedea acum din nou

În inimă şi-n minte.

Şi-al rugăciunilor ecou

Îl răscolea fierbinte.



„Copilul meu, te-aştept cu drag

să vii din nou acasă!”

Şi parcă-i întâlnea în prag

Privirea ei duioasă.



El zi şi noapte se gândea ...

Pierdu de tot şi somnul.

„Ce-ar fi să mă întorc la ea ?!

Mă iartă, oare, Domnul ?”



Era sătul de-al său păcat

Şi dezgustat de rele,

De duhul care l-a-ndemnat

Să fure, să înşele.



Iar noaptea când aproape frânt,

Cădea ca piatra-n vale

Îşi amintea doar un cuvânt

Din ruga mamei sale.



Ea îl rostea cu-atâta dor,

c-o dragoste aleasă:

„Isuse, dragul meu Păstor,

adu-mi copilu-acasă!”



Pe nume îl cerea plângând,

În post de zi-lumină.

Dar Cerul o privea tăcând

Ca pomii din grădină.



....................................



Şi clipa scumpă a venit.

Scăpat din închisoare

Spre casă fiul a pornit

Pe-o zi de har şi soare.



Şi inima-i luase-avânt.

Vedea în zare plopii.

„Vai, ce-o să-i spun, Isuse sfânt ?

Şi cum să mă apropii ?!”



Acum vedea întregul sat

Şi casa cea bătrână.

Deodată s-a îmbărbătat

Aproape de-o fântână:



„Doar mama m-a iubit mereu!”

O vede, e la poartă.

Eu azi mă-ntorc la Dumnezeu.

Dar oare, El mă iartă ?”



„O, mama mea, sunt fiul tău!

Mă-ntorc din lumea mare

Să-ţi spun c-am fost atât de rău!

Mai pot avea iertare ?”



Şi mama l-a îmbrăţişat

De fericire plină.

În ceruri îngerii-au cântat

La Tronul de lumină.



*



Prietene umblând hai-hui

Prin viaţă în neştire

Isus ţi-oferă harul Lui

cu pace şi iubire.



Întoarce-te la Dumnezeu

Din lumea de păcate!

A plâns Isus în locul tău

Ca Salvator şi Frate.