Poezie SPERANŢA ÎN ÎNCERCARE

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 51
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8600-speran-a-n-ncercare]SPERANŢA ÎN ÎNCERCARE[/url]

SPERANŢA ÎN ÎNCERCARE



M-ai învăţat limbajul rugăciunii

cum să Te laud şi să-Ţi cânt mereu

sub cer senin, sub fulgerul furtunii,

când Tu rămâi acelaşi Dumnezeu.



N-am înţeles nevoia încercării

prin care m-ai trecut, Isus, tăcând.

Dar azi Cuvântul Tău dă glas cântării

prin care-mi spui că mă iubeşti oricând.



Te rog, mă iartă, Doamne, de cârtirea

cu care-atât de mult Te-am întristat

şi Ţi-am rănit adânc şi greu iubirea,

ce pentru-atâţi ca mine a răbdat.



Mă spală iar în propriul Tău sânge

de tot păcatul care m-a rănit,

să fiu curat când glasul Tău va strânge

pe ucenicii care Te-au slujit.



Când îmi vorbeşti şi-mi dai poruncă nouă

Cuvântul Tău nu ştiu cum să-l aplic.

Dar Te aştept cu stropi de foc şi rouă

pe calea Ta, ca simplu ucenic.



Nu vreau să fug de fulgerul furtunii,

ci să-mi păstrez tot timpul gândul pur,

luptând pe baricada rugăciunii

ca Iosua sau ca Aaron şi Hur.



Îţi mulţumesc cu-a mea recunoştinţă

că eşti la cârma vieţii pe ocean

şi mă ajuţi prin fapte de credinţă

să ancorez în Noul Canaan.



Zâmbesc de dorul revederii noastre

cu cei ce înainte s-au tot dus,

şi sfredelesc cu gândul zări albastre,

de unde vei veni, iubit Isus.







SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie SPERANŢA ÎN ÎNCERCARE | Salvatorul.ro
meniu prim
Când nu mai știi ce să faci, acționează prin credință!