Poezie NĂDEJDEA COPACULUI VERDE

NĂDEJDEA COPACULUI VERDE



Şi dacă lucrurile grele

Copacul verde le-a-ndurat

Ce se va face-n încercare

Copacul care s-a uscat?



Suntem în lume ca şi pomul

Când vânturi mari lovesc în noi,

Rupându-ne şi crengi şi frunze.

Cât despre roade suntem goi.



În cer e Grădinarul nostru

Dar pe pământ suntem loviţi

Ca să rămână-n viaţă pomii

Cei sănătoşi şi înverziţi.



Cu pomi natura se îmbracă

Să-L laude pe Creator.

Ea fără ei e mai săracă

Când iese soarele din nor.



Când Israel intră în Ţară

Primind din Dumnezeu puteri

Lui i s-a spus să nu distrugă

Copacii, pomii fructiferi.



Şi totuşi omul vremii noastre

E-un înrăit distrugător;

Doboară grabnic şi pădurea

S-adune lemne în cuptor.



Sunt oare oameni buni aceia

Ce niciun pom ei n-au plantat

Şi totuşi au şi ei nevoie

De oxigenul cel curat?



Când ne lipseşte fapta bună

Şi-al preotului sfânt efod

Trăim la voia întâmplării:

Suntem ca pomul fără rod.



Un singur Om pe lumea asta

„Copacul verde” S-a numit.

Dar vai, noi L-am tratat cu ură

Şi-n urmă chiar L-am răstignit.



Şi-atunci pe Via Dolorosa

A spus privind acel convoi:

„Voi nu Mă plângeţi azi pe Mine

Ci plângeţi-vă doar pe voi!



Căci dacă azi „Copacul verde”

E greu lovit şi sfâşiat

Ce se va face-oare acela

Lipsit de roade şi uscat?”



Isus vedea o judecată

A celor ce-L vor fi respins

De care n-o să scape nimeni

Ce-n necredinţă va fi prins.



Cât timp îţi e deschisă uşa

De har la Dumnezeu să vii.

Grăbeşte-te, nu sta pe gânduri,

Ca prin Isus iertat să fii.



Altfel nu scapi de Judecată

Când va veni Isus pe nor.

Şi n-ai să poţi găsi vreo scuză

La traiul tău nepăsător.