Poezie Răpirea (3)

RĂPIREA



Nădejdea care nu se stinge

Te ţine treaz pân la sfârşit.

Şi-o lacrimă se va prelinge

Din ochiul tău cel fericit.



De ce-ar mai fi credinţa bună

Şi dorul sfânt ce te-a condus

De n-ai s-auzi din cer cum sună

Chemarea Mirelui Isus?!



Şi dacă eşti în adormire,

Cu candela fără ulei,

Ce poţi să faci cu-a ta iubire,

Cu toate vreascurile ei?!



Tu n-ai iubit decât doctrina

Şi interesul tău îngust.

Nu ţi-a plăcut deloc Lumina

Şi-ai fost ca sarea fără gust.



Ce poţi să faci c-un nume mare,

Cu munţii tăi de bogăţii

Când L-ai sfidat cu nepăsare

Pe Domnul sfânt din veşnicii.



El te-a creiat cu-nţelepciune

Dar tu-ai trăit neînţelept.

Şi-ai refuzat orice minune

Pe drumul cel îngust şi drept.



Ai vrut să-ţi fii tu salvatorul.

Te-ai aşezat printre coloşi

Uitând că Unul e Păstorul

Şi nu-s o mie de cristoşi.



Ai fost prea răsfăţat de lume

Dar lumea ta te-a înşelat.

Azi nu e nimeni să te-ndrume

Pe drumul cel fără păcat.



Te-ai comportat ca stânca mută

Când ploaia Duhului cădea.

Ai fost mereu oaia pierdută,

Te-ai prăbuşit ca şi o stea.



Zburat-au stoluri de cocoare

Spre alte zări de nedescris.

Tu singur plângi şi-o groază mare

Te-a despărţit de Paradis.

*

De-i doar un vis avertismentul,

Imaginea din stihul meu,

Fii gata ca să prinzi momentul

Când Se va-ntoarce Dumnezeu!



Consacră-ţi astăzi viaţa frate

Doar pentru-al cerului folos.

N-auzi la uşa ta cum bate,

Prin Duhul Sfânt, Isus Cristos?!



Deschide-I, nu mai sta pe gânduri!

Primeşte Darul cel divin.

O, vino azi cu sfinţii-n rânduri

Pe norul cel de slavă plin!