Poezie În apărarea prorocului Iona.

În apărarea

prorocului Iona.

Te-arăt ca negativ de la amvoane

Şi te declin din nou... şi iar... şi iară...

Acei, ce doar cu glasul sună:”Doamne!”

Neavând nicicând o Dragoste de Ţară.



Te mozolesc cu gura lor stâlcită

De linguşeli şi zâmbetele false,

Iar din fiinţa epic-ipocrită,

Ierup tot incontinuu fraze arse.



Cei, ce nu văd, orbiţi complet de bârnă,

Nici pe sub nasul lor ce se petrece

Şi care-n rugăciune se atârnă

Cerşitului cu mintea lor cea rece.



Aceşti mărunţi ce nici nu ştiu ce-i focul

Din starea lor microbic mărunţică,

Încerc să stuche cu lătrat Prorocul,

După amvon, ferindu-se cu frică.



Palavragii, ce nu ştiu de ruşine,

Căci nici odată n-au simţit obrazul,

Încerc să urce-n murdării pe tine,

Râzându-ţi ca momiţele necazul.



Tipi care buchisiră doară Cartea,

Tot jilăvindu-i colţurile-n bale...

Când tu, îndurerat, cereai Dreptatea,

Chiar şi cu preţul scump a vieţii tale.



Ce pot carieriştii să-nţeleagă,

Când Dragostea de frate n-au în ştire?

Dacă o Ţară nu le este dragă,

De oameni de-unde pot avea iubire?!..



Dar timpul spală râia de pe pietre,

Rămân curate veşnice-Adevăruri,

Iar noi vom mulţumi, că de la vetre

Azi Porumbeii* zbor încă spre ceruri.



*Iona – porumbel.