Poezie PETRU IZBĂVIT DIN TEMNIŢĂ

PETRU IZBĂVIT DIN TEMNIŢĂ



Ce crudă-i stăpânirea lumii în mâna lui Irod!…

Intoleranţa creşte în fiecare zi, nu doarme.

Iar spiritul prigoanei tot încolţea dând rod

Pândind ca-ntotdeauna cu ale urii arme.



L-au arestat pe Iacov şi-ndată l-au ucis

Cum Salvatorul nostru îl avertizase.

Se bucura poporul c-un rânjet nedescris

Şi Petru a fost prins de cete furioase.



Ce mulţi veneau la Praznic!… Era un Praznic sfânt

Pe care Legea veche de mult îl poruncise.

Împovărat de sarcini evreul era frînt

Ca păsări printre nori ce cad pe rând ucise.



O singură greşeală şi …. totul e distrus.

Neprihănirea Legii pe veci este pierdută.

De n-ai primit-o frate acuma prin Isus

Zadarnic vei rămâne pe-a faptelor redută.



În temniţă stă Petru şi-ostaşii îl păzesc.

Sunt patru cete azi din cele mai severe.

Dar fraţii lui se roagă, spre ceruri mijlocesc

Să-i dea Isus, prin Duhul, lumină şi putere.



Irod mai face, iată, intense pregătiri

Un carnaval mulţimii să-i dea cu prisosinţă.

El n-are milă-n suflet, nici dragoste-n priviri,

Ci numai ură crudă tronând pe necredinţă.



Religia e-o farsă când n-are pe Cristos.

Târându-l pe oricine pe calea către moarte

Căci ea te-nalţă-n lume şi-apoi te-aruncă-n jos

În iadul ce de ceruri pe veci te va desparte.



Dar Petru-şi aminteşte cuvântul auzit

Ca o proorocie de la Învăţătorul.

”Vei merge fără voie spre locul pregătit

Şi altul te va duce cum nu îţi va fi dorul.”



De-aceea-i plin de pace cu lanţuri chiar pe mâini.

Isus îl ocroteşte în taina nopţii mute.

Şi când aude-n visuri un vag lătrat de câini

O voce îl trezeşte : ”Te scoală Petru, iute!”



Căzură lanţuri toate, ostaşii-s la pământ.

Iar Petru se îmbracă … e vis, e-o viziune ?

Hai, vino, Petre!, îi spune îngerul cel sfânt.

Şi poarta se deschide … E-a cerului minune!



Şi străjile cladirii nu văd nimic … Ce grea orbire!

Ajunge Petru-n stradă dar îngerul îl lasă

Să se dezmeticească, să-şi vină-acum în fire,

Pornind ca o săgeată spre-a rugăciunii casă.



”Văd bine”-şi spune Petru, ”că îngerul salvării

m-a scos din umilinţă şi de la moartea crudă!”

Ajuns la poarta casei, în pragul disperării,

Cei sfinţi de dinăuntru nu par să-l mai audă.



Se duce iarăşi Roda şi vine bucuroasă :

”Afară este Petru, e insăşi vocea lui!”

”Tu nu ai multă minte!”, i-a zis cu vocea groasă

un frate mai în vârstă, pe faţă cu pistrui.



”Poate-i un înger!”, au zis. Dar Petru bate.

Şi pân la urmă poarta-ncet se-ntredeschide.

Încremeniră fraţii care vegheau în noapte

Privindu-l pe apostol cu feţele livide.



Cel izbăvit pe scurt acum îi lămureşte

Făcându-le cu mâna sa atunci un semn.

Şi-apoi dispare Petru şi nimeni nu-l găseşte.

Irod e ca o fiară cu limba lui de lemn.



Ancheta se porneşte, cad capete de-ostaşi.

Ce vină-aveau sărmanii că ne-nţeleptul rege

Se-nconjurase numai de mulţi lingăi şi laşi

Ce i-au lăsat păcatul în lanţuri ca să-l lege.



Şi va veni un înger, cu-a cerului solie,

Pe loc să-l pedepsească pe crudul dictator,

Căci n-a vrut să dea slavă Celui din veşnicie

Ce-Şi câştigă prin Jertfă, pe cruce, un popor.





******