Poezie CHIPUL MEU

CHIPUL MEU



Chipul vieţii mele trece

Ca şi frunza ce se-aşterne.

Dar când vine toamna rece

Dulci sunt roadele eterne.



Omul vechi se ofileşte

În temuta răstignire.

Celălalt prin Duhul creşte

În a cerului iubire.



Anii vor zbura în zare:

Primăveri cu tot cu toamne.

Nu mi-i viaţa sărbătoare

De nu eşti cu mine, Doamne!



Ca poporul Tău din Carte

Inima când mă trişează,

Nu pot merge mai departe

De nu-mi dai măcar o rază



Să-mi cunosc mai bine starea

Când păcatu-n chingi mă strânge

Şi s-alerg cât ţine zarea

La Izvorul Tău de sânge.



Haina fă-mi-o Tu curată.

Înnoieşte-mi şi gândirea

Ca să nu pot niciodată

Să-Ţi înşel din nou iubirea.



Eu Te chem ca şi tâlharul

Ce-atârna căit pe cruce:

Dă-mi şi mie astăzi harul

Ce-nspre Raiul Tău mă duce!



Din iubire şi iertare

Să-mi zidesc o casă nouă.

Umple-o Tu Isus de soare

Şi cu stropii cei de rouă.



Iar când nu mai am putere

Să-mi desăvârşesc zidirea

Dă-mi un spor de mângâiere

Când mă cauţi cu privirea.



Multe-n viaţă s-or petrece

Timpul zboară ca săgeata.

Cugetând senin şi rece

Tu m-ajută să fiu gata.



Nu ca Lot cel din Sodoma

Când l-au tras îngerii-afară,

Nici ca Dima cel ce-n Roma

A pierdut a sa comoară.



Astru sfânt al dimineţii

Care vii din zări senine

Vreau pe tot parcursul vieţii

Să mă-ncred numai în Tine!