Poezie VÂNTUL EDENULUI

VÂNTUL EDENULUI



Pe-aripi de vânt răcoritor

ce veşnic din Eden adie

eu gem şi plâng şi mă-nfior.

Păcate mari adânc mă dor

şi viaţa mea-i de mult pustie.



Mă-ntreabă solul cel divin:

"Ai fost şi tu cumva-n grădină ?"

Eu fruntea-mi plec şi-apoi suspin,

dar vântul îmi răspunde lin:

"Erai şi tu atunci de vină.



În coasta primului Adam

ai fost cu-a lumii-ntregi mulţime ...

Ai rupt şi tu ... un fruct ... din ram

şi n-ai gustat din el un gram

ci l-ai mâncat în întregime!"



Un glas striga din zări cereşti

vibrând în florile din luncă

şi-n unda apei pământeşti:

"Adam!... Adame, unde eşti ?...

Călcat-ai oare-a Mea poruncă ?"



"Ah, da, Stăpâne, Te-am sfidat

şi n-am ţinut de Tine seama!

Pământul iată-l blestemat,

dar eu sunt, eu sunt vinovat:

mă trec fiori, mă arde teama ...



Căci, dac-ar prinde piatra grai

şi floarea şoapte vii ar scoate,

ar spune clar că-ntregul Rai

l-am prefăcut în crâncen vai

şi-n mii de lacrimi înnoptate.



Rănit jeleşte gândul meu

pe pieptul ruginitei harpe:

am vrut să fiu ca Dumnezeu

dar, vai, ce păcătos sunt eu

c-am ascultat de vechiul Şarpe!



Ah, sufletul îmi este gol

iar inima-i un boţ de ceară!

Mi-e viaţa-ntreagă un Şeol

de când mi-a dat viclean ocol

o şoaptă multi-milenară:



"A zis Cel Sfânt, cu-adevărat,

să nu mănânci din pomul care

spre cunoştinţă ne-a fost dat ?

Ca Dumnezeu vei fi-mbrăcat

în nemurire şi splendoare.



Nu vei muri de-o să mănânci ...

Hai, vino ... ia ... nu sta deoparte,

Căci vei zbura spre zări adânci

când alţii s-or târî pe brânci

ca nişte condamnaţi la moarte."



Ah, Doamne, cât sunt de mişel

căci rob docil m-am dat minciunii!

Tu-ai vrea să nu mă mai înşel

luând bordeiul drept castel

şi-mi strigi din mijlocul furtunii:



"Întoarce-te, o, fiu pierdut!

Priveşte! Totul este gata!...

Să pot uita al tău trecut

a stat sub chinul crucii mut

Isus, răbdându-Mi judecata ...



Pe veci de veci salvat să fii,

ce crezi c-aş mai putea Eu face ?

Din bezna unei vieţi pustii,

aştept la pieptul Meu să vii

să-ţi dau iertare, har şi pace ..."



O, Doamne, nu pot amâna,

căci cât un munte mi-i prihana:

accept umil chemarea Ta!

Îţi voi sluji, Te-oi asculta.

Fii binecuvântat! Osana!