Poezie VESTITORUL

VESTITORUL



O, Curcubeu al vieţii mele,

care vesteşti harul divin,

alină, Tu, în vremuri grele,

pe văduvă şi pe străin!



Alină Tu pe toţi orfanii,

pe cei ce-s fără adăpost

şi-s apăsaţi mereu de anii

trăiţi în lume fără rost!



Şi cheamă-i Tu pe toţi la cruce

acolo unde Dumnezeu,

Cel care lumea o conduce,

a pironit păcatul meu!



Păcatul nostru-al tuturora,

pierduţi departe în abis,

să ne aducă aurora

către sublimul Paradis.



O, Curcubeu al frumuseţii,

vorbeşte astăzi lumii-ntregi

despre eternul Prinţ al vieţii,

ce-a şters a noastre fărdelegi!



Vorbeşte-i Tu de armonia

care domneşte-n Cerul Sfânt.

Şi fă să vină bucuria

precum în cer şi pe pământ.



Din suliţe făcând cosoare,

din săbii mari fiare de plug,

Tu seamănă între popoare

al îndurărilor belşug.



Îi fă pe toţi să stea în pace

sub via lor şi sub smochini.

Să piară gândul cel rapace

ce seamănă-ntre oameni spini!



O, Curcubeu din înălţime,

cu taine mari de nepătruns,

cobori, cobori din zări sublime

chiar şi în locul cel ascuns!



Acolo unde nu pătrunde

nici o lumină-n miez de zi

şi unde noaptea îşi ascunde

mereu mândria de a fi.



Acolo unde nu-i speranţă,

nici zâmbet, nici fior de Sus

şi viaţa nu-i decât o zdreanţă

sau crin de negrul vânt răpus.



Adună lacrima fierbinte

din cine ştie ce ungher

şi dorul cel fără cuvinte

ce se înalţă înspre cer!



O, Curcubeu ce porţi cu Tine

crâmpei de soare şi de har

şi psalmii zărilor senine

ca nişte jertfe pe altar,



învaţă-ne, şi în furtună,

şi după ea, cum să trăim,

şi-atunci când viaţa noastră-i bună,

şi când în lume suferim!



Cum Tu ai apărut pe boltă,

după potopul de demult,

eliberaţi de-orice revoltă,

şi noi să trecem prin tumult.



Să ducem lumii mângâierea

că vine-o zi din Cerul Sfânt,

când se va termina durerea

pe tot acest bătrân pământ.



Să-i spunem grabnic să se-ntoarcă

din drumul ei de trist apus,

primind a izbăvirii arcă,

cea construită de Isus!