Poezie POEMUL DEBOREI

POEMUL DEBOREI



- în versuri albe -

Judecãtori 5

Binecuvântaţi pe Domnul

căpitani viteji ai rugăciunii

luptând pe baricada credinţei

pentru victoria Noului Israel!

Luaţi aminte, împăraţi,

şi voi, guvernatori ai lumii!

Ascultaţi cântarea mea

voi, domnitorilor,

ca să învăţaţi a-L lăuda

pe Domnul domnilor şi Regele regilor!

Cu alăuta inimii

şi cu harpa sufletului meu

vreau să-I cânt numai Domnului,

da, numai Lui,

pentru că El este vrednic de laudă.

Doamne,

Tu ai pornit din Seir

străbătând câmpia Edomului,

munţii şi dealurile Neamurilor

ca să faci dreptate poporului Tău.

Munţii s-au clătinat înaintea Ta,

dealurile au luat-o la fugă.

Chiar şi Sinaiul s-a mişcat

şi norii au turnat cu găleata.



Când drumurile cele vechi şi drepte

stăteau părăsite

şi mulţi dintre noi băteam cărările strâmbe

Tu ai venit să faci dreptate

s-alungi duşmanii din noi,

să ne deschizi ochii pentru Împăratul

numit Adevăr şi pentru împărăţia

numită Iubire.

Când rugăciunile căpitanilor erau fără putere,

fără credinţă şi zel,

Te-ai ridicat Tu să mijloceşti pentru noi,

ca o mamă în Noul Israel.

Când dumnezeii străini

scoteau din inimile noastre

război peste război

şi, la porţile noastre,

rânjeau păzitorii vicleni ai minciunii,

Tu ai venit să proclami Adevărul

nu prin scut, nici prin suliţă,

ci printr-o cruce nălţată

în afara Cetăţii.



Toţi cei ce-L iubiţi pe Domnul

ieşiţi din cetăţuile gândurilor rebele

şi veniţi, sus pe culme,

la Cel ce Se roagă şi-acum pentru voi!

Inima mea se îndreaptă spre voi,

căpitani ai rugăciunii,

porniţi la atac mână în mână cu Prinţul divin!

Voi care călăriţi nu pe caii cei mândri

ai Neamurilor, ci pe măgăriţele albe

ale candorii şi slujirii umile,

voi care staţi pe covoarele oferite

drept aşternut al picioarelor Lui,

cântaţi, cântaţi pe drumul vostru

şi pregătiţi oriunde, în inimi pustii,

calea Domnului meu!



Arcaşii cei iscusiţi ca şi tânărul David

să cânte binefacerile divine

pentru toţi goliaţii ucişi.

Poporul Domnului să coboare

la porţile Locuinţei Morţilor

şi să lupte împotriva lor

cu arcul rugăciunii stăruitoare!

Trezeşte-te, Debora, din nou!

Aprinde flacăra vegherii

şi-a cântului înflăcărat

pentru Regele nostru!

Scoală-te, Barac, din somn,

din somnul nepăsării!

Suntem în Ghetsimani,

încolţiţi, trântiţi dar nu omorâţi.

Mulţi robi de război te aşteaptă.

Te scoală, Barac, măcar tu

şi vino de partea biruitorilor,

a celor ce nu cârtesc,

ci merg înainte spulberând pe rebeli şi tirani

pentru biruinţa finală!

La râuri ce curg fără nume

s-au luat mari hotărâri

în părtăşii ce s-au scris pentru cer,

pentru eternitate.

Dar unii au rămas în staulul lor ...

Aţi vrut să ascultaţi numai

behăitul turmelor ?

La pâraiele lui Ruben,

a întâiului născut din Israel,

din Noul Israel,

vitejii rugăciunii şi cei ce mânuiesc

sabia Cuvântului

s-au sfătuit cu Tatăl.

Galaadul comodităţii nu şi-a părăsit locuinţa.

Negustorii lui Dan, pe corăbii,

şi-au văzut de afacerile lor.



Aşer a stat fericit, în odihnă,

pe Limanul ne-implicării

şi-al scuzei ce-nşeală pe mulţi:

"De ce să mă bag tocmai eu ?"

Dar Zabulon nu şi-a iubit viaţa

şi tocmai de aceea a câştigat biruinţa.

Neftali, deşi în câmpie,

s-a ridicat totuşi la înălţimile luptei.

Cel slab a fost tare

şi împăraţii duşmani s-au luptat în zadar.

Frica şi spaima cea oarbă

au fost spulberate în vânt.

Grija de ziua de mâine,

violenţa de orice natură,

sărăcia luată drept virtute

s-au coborât de pe cai învinse

de vitejii rugăciunii.

Aceştia luptau din ceruri

ca cetăţeni ai Împărăţiei eterne.

Roiuri de stele unite în cânt

au trimis săgeţi de raze

în duşmani, printre nori, spre pământ.

Sisera, tiranul de gând şi de visuri,

pe pârâul Chison e din nou aruncat.

Din vremuri străvechi

acest râu e acelaşi.



Călcaţi în picioare oştirea de duhuri

şi aruncaţi-o-n pârâul Chison.

Dar cei ce nu vor să lupte,

s-ajute lucrarea Îngerului,

vor fi ca Meroza,

lipsiţi de binecuvântarea cerească

şi vor fi mereu apăsaţi

de blestemul neînduplecat al Legii.



Mai dă-ne Doamne şi astăzi

surori ca Iael!

Ea dându-i o cană de apă,

şi lapte, şi unt,

prin fapta-i vitează aprinse cărbunii

pe capul duşmanului.

O şansă-n plus sau ... o salvare ?

Dar văzându-l împietrit de oboseală

a luat ţăruşul dreptăţii

şi l-a lovit cu ciocanul cuvântului sfânt

care poate sfărma oricare stâncă.

Căci numai atunci avem biruinţa

când mintea ajunge sub controlul Îngerului

şi gândul cel rău este sfărâmat

ca şi capul lui Sisera.



Pe fereastră, printre zăbrele,

mama lui Sisera mai speră şi azi

să-i vină fiul acasă.

Dar de unde să mai vină

când el a terminat-o cu viaţa de duşman

al Adevărului şi gândul şarpelui din el

a fost răpus de viteaza Iael ?

"Pentru ce zăboveşte ?",

se-ntreabă mama îngrijorată.

Mama lui Sisera, pe toate meridianele,

se-ntreabă la fel totdeauna:



"De ce nu vine carul biruinţei lui ?"

Ea nu ştie că fiul ei este înfrânt

înainte de începerea luptei.

Şi-şi face iluzii acum:

"Negreşit prada i-e mare

şi n-au timp destul s-o împartă!"



Dar adevărata pradă,

împărţită cu "cei mari"

şi care la început au fost

atât de mici şi smeriţi,

este a Îngerului

care nu S-a cruţat pe Sine

iubindu-ne "atât de mult".

Ai Lui sunt băieţii şi fetele credincioase,

ale Lui sunt hainele neprihănirii

care n-au nevoie să fie vopsite

de ochii lumii.

Ale Lui sunt hainele cusute la gherghef

cu-atâta migală şi dăruire

de vitejii luptători

de pe frontul rugăciunii şi al slujirii.





Biruitorul Neamurilor

se-ntoarce la noi.

Carul Lui, să ştiţi, nu zăboveşte.

Atunci cei ce-L iubesc cu-adevărat

vor eclipsa soarele

pe cerul Împărăţiei eterne.

Arată-Te, Înger, din nou

şi dă-ne odihna promisă!