Poezie RUSALII (1)

RUSALII



A coborât un foc fierbinte

pe fiecare nou creştin

de ziua Cincizecimii Sfinte

când S-a vărsat Duhul divin.



Şi s-a cutremurat şi locul

acela unde se rugau

creştinii cei dintâi, când focul

şi vuietul îi aprindeau.



Vorbirile în limbi străine,

glossolalia lui Isus,

poeme dragi din zări senine

cum de când lumea nu s-au spus.



Îi asculta norodu-afară

uimit sau batjocoritor,

în ceasul roadelor de vară

şi de rusalian decor.



Se exersau cu-nţelepciune

divine daruri şi puteri.

Şi-acestea doar puteau s-adune

şi lacrimi grele şi dureri.



Vorbeau apostoli plini de Duhul,

vestind pe Mesia cel viu.

Părea că fierbe-ntreg văzduhul

ca râurile în pustiu.



Şi oameni strânşi la sărbătoare,

de dorul după Rusalim,

îi ascultau plini de ardoare,

sorbind mesajul cel sublim.



Şi fiecare-n a lui limbă

şi poate chiar şi-n dialect

văzu cum Domnul nu Se schimbă

ci este bun, milos, perfect.



Deodată Petru se ridică

ca martor viu pentru Cristos

şi fără nici un fel de frică

chemă poporul cel de jos.



El tălmăceşte revărsarea

promisă şi de Ioel

şi cum aceasta e lucrarea

Eternului Emanuel,



Cel care-a suferit pe cruce

pentru noi toţi cei vinovaţi.

Şi de-L primim azi la răscruce,

prin Duhul slavei suntem fraţi.