Poezie PILDE

PILDE



Ce măreaţă eşti, Iubire,

care-ai şters al meu trecut

când mi-ai dat o nouă fire

şi prin har m-ai renăscut!



Harul sfânt mereu să crească

în smeriţii Tăi copii!

Lumea poate să-i urască.

Ei Te-aşteaptă să revii.



Sfinţii ce-au trăit odată,

în vechime, pe pământ,

sunt o pildă minunată

prin al Domnului Cuvânt.



Viaţa lor e o dovadă

pentru vremea de apoi

că atunci aducem roadă

când Cristos trăieşte-n noi.



Pildele sunt grăitoare

prin credinţă şi prin zel.

Sfinţi-s crini cu albă floare ...

Vrei să fii şi tu la fel ?



E frumos să dai cinstire

sfinţilor dar nu-i de-ajuns.

Trebuie neprihănire

şi o naştere de sus.



Ne-au făcut strămoşii fală.

Spune-mi, tu ce faci acum ?

Sau ţi-e viaţa vorbă goală

şi o frunză moartă-n drum ?!



Te înalţi prin rugăciune

şi credinţă tot mai sus ?

Umbli tu în fapte bune

pregătite de Isus ?



Cum ţi-e pocăinţa oare

când cel rău te-a biruit ?

Plângi cu-amar şi ceri iertare

sau ajungi mai împietrit ?



Dacă umbli după lume

cum mai poţi iubi ce-i sfânt ?

Vrei să fii creştin de nume

fără crez, fără Cuvânt ?



Domnul zice: "Fii lumină,

sare bună, martor viu,

şi izvorul ce alină

pe-nsetatul din pustiu!"



Dacă vii la Adunare

nu de dragoste condus,

sigur viaţa ta nu-şi are

temelia în Isus.



Şi te mai întrebi, creştine,

cum de nu eşti mai robust

când străbaţi cărări străine

şi eşti sarea fără gust ?!



Ce frumoasă-i, ce măreaţă

părtăşia cu Cristos!

Numai sfânta slavei Faţă

face traiul luminos ...



O, ce glas duios de mamă

este-al Veştii Bune grai!

Vezi, şi îngerii te cheamă

şi te vor cu ei în Rai ...



Ai trăit în neştiinţă,

de Satan mereu condus,

dar să vii, cu pocăinţă,

azi la crucea lui Isus!...