Poezie PAHARNICUL LUI FARAON

PAHARNICUL LUI FARAON



(După Geneza.40.1-23)



Cum se-ntâmplă câteodată marilor conducători

Care sunt plini de mânie pe ai Curţii slujitori,

Tot aşa şi Faraonul din Geneza patruzeci

Doi a-nchis din toţi slujbaşii între ziduri foarte reci.



Nu poţi şti infracţiunea celor ce n-au fost cuminţi,

Poate şi-au trădat stăpânul pentru slujbă şi arginţi.

Sau, mai ştii, vreo vorbă slabă l-a jignit pe Faraon

Care în Egiptul antic era zeu suprem pe tron.



Când slujbaşii nu-şi ascultă scumpul lor conducător,

Ei primesc o grea pedeapsă, pildă pentru-ntreg popor.

Faraon, judecătorul, a deliberat cu greu

Trimiţându-i la-nchisoarea privegheată de-un evreu.



Iosif se numea evreul, al lui Iacov fiu iubit,

Ce n-a săvârşit vreo faptă vrednică de osândit.

El a refuzat păcatul... Potifar neînţelept

Cu-nchisoarea-l pedepsise într-un mod total nedrept.



Domnul i-a purtat de grijă, i-a venit în ajutor

Şi cu timpul el ajunse chiar un supraveghetor.

Într-o cameră mai strâmtă, un paharnic şi-un pitar

Au fost puşi să stea sub paza robului lui Potifar.



Domnu-avea să-i cerceteze mai târziu pe fiecare,

Printr-un vis ce li-l dăduse nicidecum la întâmplare.

După cum zicea Elihu (şi-o spunea cu toată teama),

Domnul şi prin vis vorbeşte, însă omul nu ia seama.



Dar cei doi se-ngrijorară, căci părea un vis urât

Însă Iosif cum îi vede, i-a-ntrebat numaidecât:

„Faţa voastră este tristă, ce necaz v-a încolţit?“

Ei au prins curaj îndată şi pe rând au povestit



Visul cel de astă noapte ce-a fost scurt dar foarte clar.

Iosif parcă vrând să uite ce-a păţit la Potifar

El mizează pe prezenţa Domnului din Paradis

Care ştie foarte bine tălmăcirea unui vis.



Şi paharnicul începe visul lui întâi să-l spună:

Visul cel cu trei mlădiţe şi c-o roadă foarte bună.

„Strugurii se prefăcură în vin dulce şi curat

Iar eu, povesteşte omul, regelui meu i l-am dat.“



Vine-apoi şi tălmăcirea simplă şi atât de clară:

„Au să treacă doar trei zile şi-ai să ieşi de-aici afară.

Dar în slujba de paharnic tu să-ţi aminteşti de mine.

Sunt străin aici în ţară şi sunt părăsit, vezi bine.“



Cu-acest om a fost întocmai rezoluţia finală

Curtea l-a scos fără vină dându-i slujba ideală:

Şef înalt peste paharnici pentru-acelaşi Faraon.

Însă, viaţa lui îmbracă parcă un alt fel de ton.



Ştim noi ce-l rugase Iosif, când anticipa minunea,

Dar nu şi-a ţinut cuvântul, şi-a uitat promisiunea.

Când veni la rând pitarul visul să-şi istorisească

N-a primit o tălmăcire care să-l mai fericească.



Pe acesta nu-l achită Curtea în deliberare,

Soarta sa-i pecetluită: moarte prin spânzurătoare!

Chiar cu lux de amănunte a lui Iosif prevestire

Se-mplineşte întrutotul ca o pildă pentru fire.



Suferinţa-n lumea asta nu-i un vis, ci e reală.

Însă, lipsa de speranţă e mai grea decât o boală.

Iosif a sperat că omul liberat din închisoare

Îi va pune-o vorbă bună ca să-l scoată din vâltoare.