Poezie ALBINA (1)

ALBINA





O albină, zum! zum! zum!,

se porni-ntr-o zi la drum.

Şi zbura din floare-n floare

ca s-adune de mâncare.



Soarele zâmbea-n grădini

printre maci şi printre crini,

iar albina cea voioasă,

se-ntorcea din nou acasă.



Zum! zum! zum!, iat-o la stup.

Aripile i se rup

de prea mult nectar ce poartă,

cu atâta har şi artă.



Zboară altele ca ea.

Mierea-i dulce dar e grea.

Cu a dragostei aripă,

nimeni nu stă nici o clipă.



Numai trântorul comod

el n-aduce nici un rod.

Strică mierea ziua toată

şi n-o strânge niciodată.



*

Fiul meu, vrei tu să creşti

în comori de slăvi cereşti ?

Şi să fii ca o albină,

silitor şi fără vină ?



Să asculţi şi să te rogi

pentru-acei copii ologi ?

Să asculţi oricând de tata,

pentru Ceruri să fii gata ?



Să aduni, mereu-mereu,

roade pentru Dumnezeu ?

Ca să-L vezi în veşnicii

fii o pildă-ntre copii!