Poezie CRISTOS ÎN RUGĂCIUNE

CRISTOS ÎN RUGĂCIUNE



Cristos în rugăciune azi tuturor ne-arată

Să ne rugăm tot timpul lui Dumnezeu ca Tată.

„De ce-a avut nevoie chiar Fiul să Se roage?”,

Se miră mintea noastră care-n păcat ne-atrage.



El depindea de Tatăl cerând cu stăruinţă

Să-L umple cu putere trecând prin suferinţă.

Când n-a respins „paharul” Isus avea nevoie

Tot timpul ca să facă a Tatălui sfânt voie.



La Domnul rugăciunea nu-i o formalitate,

Ci-i setea cea aprinsă după conformitate.

El nu Se reprezintă în lume doar pe Sine,

În El Se-arată Tatăl din slăvile divine.



Mulţimea când o lasă şi-n munte Se retrage

Isus Se duce-acolo ca singur să se roage,

Cu Tatăl să vorbească de orice amănunte

Precum profetul Moise a stat cu El pe munte.



Cristos în vremuri grele Se roagă în grădină.

Se-apropie supliciul din neagra lumii vină.

Urma o despărţire de Tatăl. Ce cuvinte!

Aşa I-a fost durerea de grea şi de fierbinte.



Nu suferinţa cărnii, nu biciul cel roman,

I-au stat atunci în faţă ca cel mai rău duşman.

Ci tot păcatul lumii soldat cu pângărirea

Ce I-a adus de Tatăl, pe cruce, despărţirea.



Dar în deplină taină Cel Sfânt era în Mielul

Ca să împace lumea şi să-Şi atingă ţelul.

Cristos murind pe cruce ceru atunci iertarea:

„O, iartă-i Sfinte Tată, şi dă eliberarea!”



Cristosul când Se roagă El ne deschide Cerul

Ca lumea să-I cunoască lui Dumnezeu misterul.

Iar Duhul Se coboară ca porumbel din slavă

Şi Tatăl Îi răspunde pe-a dragostei octavă.



Când a sosit momentul echipa să-Şi formeze

Isus o noapte-ntreagă a stat pe metereze.

L-a consultat pe Tatăl, prin duh de rugăciune,

Şi-apoi în zori de ziuă începe să-i adune.



Deşi printre aceştia era şi trădătorul

Nu-i vorba de-o eroare căci Domnul e Păstorul.

Iar Tatăl slavei ştie pe cine să aleagă

Şi-atunci când Iuda cade tot răul lui să-l dreagă.



Cristos la rugăciune Îşi cheamă ucenicii

Dar somnul şi-ndoiala le-au fost atunci complicii.

Zadarnic Domnu-i mustră după un ceas de rugă

Când gloata vine-n noapte ei toţi încep să fugă.



Când lumea după pâine era în căutare

Cristos simţea în Duhul a Tatălui chemare.

De-aceea la o parte El a urcat pe munte

Pericolul ispitei hidoase să-l înfrunte.



El refuzase sceptrul dar a primit coroana

Cu spinii ce înţeapă şi-apoi străpung coloana.

Cristos cu răni de cuie pe crucea blestemată

Se roagă, mijloceşte: „O, iartă-i Sfinte Tată!”



Şi Tatăl Îi ascultă degrabă rugăciunea

Ca noi să-I fim în viaţă şi rodul şi minunea.

Altfel pământu-acesta putea pe loc să piară

Cum a pierit Sodoma în flăcări prima oară.



Da, Domnul nu-ncetează nici astăzi să Se roage.

Pe mulţi spre cerul slavei îi cheamă şi-i atrage.

Puterea învierii e tainică şi-adâncă

Prin ea ne-a pus piciorul Isus pe-a vieţii Stâncă.



Deci, să-I urmăm modelul prin post şi rugăciune

De vrem să mai apară şi astăzi vreo minune.

De-om suferi ca Domnul aceasta-i bucuria

Prin care se primeşte din plin Împărăţia.