Poezie FLUTURII

FLUTURII





Un fluture zări o lampă

şi-i tot dădea viclean ocol.

Lumina însă nu se stinse

şi razele porneau în stol.



Deodată, însă, zeci de fluturi,

formând în jurul ei un nor,

ameninţau să stingă lampa,

că le alungă somnul lor.



Dar nimeni, vai!, nu pricepuse,

că lampa, ce ardea mereu,

era o călăuză-n noapte,

când vântul negru suflă greu.



Lumina-i veşnic necesară

dar are şi duşmani oricând,

cei ce-o tratează cu ocară

în timp ce Ea-i priveşte blând.



*

Aşa în lumea cea de tină,

vei fi şi tu înconjurat,

de mii de umbre de-ndoială,

ce te vor trage spre păcat.



Dar, frate, nu-ţi uita menirea

primită chiar de la Hristos,

fii tuturora o lumină,

umblând smerit şi credincios!



Lumina ta e-o mărturie

când binele îl făptuieşti

şi nu aştepţi nicio răsplată

de pe meleaguri pământeşti.



Isus în cer îţi dă cunună

dacă-L asculţi ca un străjer,

în ziua rea şi-n ziua bună

ca şi lumina cea din cer.