Poezie O, DOAMNE ISUSE!

O, DOAMNE, ISUSE!...



O, Doamne Isuse, m-ajută să-Ţi cânt

iubirea divină şi dorul cel sfânt!

Şi fă să se-nalţe din sufletul meu,

văpăi de prinosuri, când drumul mi-e greu.



Când negre ispite, în cale, îmi stau

să nu-mi vând credinţa de drept ca Esau.

Să nu pot vreodată pe-un pumn de arginţi,

să las adevărul, trădându-i pe sfinţi.



Prea mulţi alergară cu zel la-nceput,

pe calea cea sfântă şi-apoi s-au pierdut.

Tu nu numai râvnă ne dai, ci şi har

să creştem în toate, prin Duhul Tău doar.



Dar ceri curăţia din mielul străpuns

şi-n fapta văzută şi-n gândul ascuns.

În lume acela ce-n duh Te-a păstrat,

e-n apa murdară un nufăr curat.



Scriptura ne-nvaţă, atât de solemn,

că Tu Ţi-ai dat viaţa pe crucea de lemn.

O, Doamne Isuse, ce mult ne-ai iubit,

plătind preţul morţii, în chinul cumplit!



Deci cum în păcate-am putea să mai fim,

când harul iertării ni-i dat să trăim

o rodnică viaţă, de fii izbăviţi,

pe urmele Tale, păşind fericiţi?



Aş vrea din iubire să cânt pentru Cer,

şi-atuncea când viaţa mă face stingher.

Să-mi uit suferinţa şi boldul nătâng,

să duc alinare celor care plâng.



Privind, prin credinţă, cum crucea o sui

s-aduci izbăvirea în lume oricui,

să pot cu-ndrăzneală urca spre Calvar,

spre noua Cetate de mărgăritar.



E timpul, Isuse, în slavă să vii.

E lumea-nsetată de noi mărturii.

Dar tot nu vor crede, vai, mulţi farisei

cu spirit de piatră, cu inimi de lei.



Toţi cei ce Te-aşteaptă pe Tine, Isus,

lucrează pe-ogorul în care i-ai pus.

Cârtirea şi lenea în ei nu au loc,

cât ruga le arde pe-altar ca un foc.



Ajută-mi şi mie, să nu zăbovesc

ca Lot în Sodoma, când solul ceresc

cândva o să-mi strige cu zâmbet senin:

- "Fii gata, copile, cu pieptu-n suspin!"



Da, Mirele vine. E vremea de-apoi.

Fecioare iubite fiţi gata şi voi!

Isus vă primeşte din lumea de plâns,

în vasul credinţei ulei de v-aţi strâns.

*

O, Doamne Isuse, nu pot să-nţeleg

iubirea Ta sfântă cu haru-i întreg!

Dar vreau, cât trăi-voi aici pe pământ,

să-Ţi port, prin iubire, mesajul Tău sfânt.



Cum vântul adie pe-aceleaşi poteci,

vestind zile calde şi zilele reci,

aşa vreau să-mi fie trăirea mereu:

un psalm ce vesteşte-un etern Jubileu.



Cei fără speranţă, cu sufletul plin

de-adâncă durere, de greul suspin,

să vină la cruce, cât Tu îi mai chemi,

prin harul iubirii din noile vremi.



Credinţa cea sfântă e singurul leac

ce stă la-ndemâna oricărui sărac.

Să vină oricine la râu şi să bea!

Deschis este cerul şi poate intra.



Acolo, prin Tine, eu vreau să ajung,

deşi drumu-mi pare adesea prea lung.

De-aceea în rugă, cu lacrimi de dor,

Te chem : "Vino, Doamne, mai grabnic pe nor!"