Poezie CRUCEA LUI CRISTOS

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 63
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8691-crucea-lui-cristos]CRUCEA LUI CRISTOS[/url]

CRUCEA LUI CRISTOS



După cum porunca sfântă

L-a testat deplin pe-Adam

Tot astfel moartea pe Cruce

Ne-a schimbat spiţa de neam.



Ridicând păcatul lumii

Crucea l-a îndreptăţit

Pe creştin la viaţa nouă

Prin Cristosul cel slăvit.



Crucea-nseamnă separare

De lumescul nostru trai

Când nu-L cunoşteam pe Domnul

Şi eram străini de Rai.



Lumea este răstignită

Zi de zi faţă de noi

Dacă-n viaţa cea trăită

Suntem ca un sfânt altoi.



Când Cristos în noi trăieşte

Eul este răstignit.

Viaţa sfântă se dezvoltă

Şi păcatu-i biruit.



Crucea mai înseamnă pacea

Ce-o avem cu Dumnezeu.

El ne-ajută pentru alţii

Pacea Lui s-o dăm mereu.



Crucea pentru uni-nseamnă

Un simbolic mare plus.

Peste minusul vieţii

A fost răstignit Isus.



Ea răspunde la nevoie

Lacrimilor de tâlhar

Ce păcatul său şi-l plânge

Şi se mântuie prin har.



Chiar din era cea primară

Crucea a avut vrăjmaşi

Ce i-au subminat mesajul

Prin comportament de laşi.



Nu i-au vrut nici suferinţa,

Nici ocara lui Cristos.

Au dorit doar slava lumii

Ce i-a tras mereu în jos.



Crucea până azi înseamnă

Pentru Neamuri şi Evrei

Un răspuns divin la toate

Certurile dintre ei.



Diavolul e scos afară

Ruşinat şi biruit.

Suferind până la capăt

Mielul capul i-a zdrobit.



Moartea e desfiinţată

Doar de Crucea lui Isus.

Groaza ei e abrogată

De-al credinţei sfinte curs.



Azi credinţa biruieşte

Şi închide guri de lei

Când doar în Cristos se-ncrede

Pentru răsplătirea ei.



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie CRUCEA LUI CRISTOS | Salvatorul.ro
meniu prim
Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!