Poezie IATĂ MIRELE!

IATĂ MIRELE!

Matei 25.6

O lungă noapte ne apasă.

Şi păsările dorm pe ramuri.

Din când în când la câte-o casã

mai vezi lumini sclipind în geamuri.



Din cei ce-L aşteptau pe Mire,

vai, cât de mulţi dorm azi pe glie!

N-au nici văpaie în iubire,

nici untdelemn de bucurie.



Ei au primit cu-nflăcărare

credinţa la-nceput de cale.

Dar spinii mulţi de-ngrijorare

au copleşit şi deal şi vale.



Au început atunci prin Duhul

umblare, slujbă, rugăciune.

De cântul lor vibra văzduhul

noi suflete prin har s-adune.



Dar mai târziu pieri tot jarul

iar candela abia mai arde.

Cântări ce toarnă-n inimi harul

de mult au aţipit pe coarde.



E-ntinsă azi Împărăţia

şi peste munţi şi peste ape.

Şi zeci de semne-i sunt solia

căci Mirele-i nespus de-aproape.



Deşi au candela în mânã

fecioarele-s în aţipire.

Dar vai, ce multe-au să rămână

strigând zadarnic după Mire!



Când El venind va-nchide uşa

n-ai să mai poţi intra la nuntă

chiar de-ai să-ţi pui pe cap cenuşa

în disperarea cea mai cruntă.



Deci, umple-ţi candela şi vasul

să fii întotdeauna gata

căci nu ştim anul, luna, ceasul.

Dar Domnul vine, Maranata!