Poezie PETALA DE NARCISĂ

PETALA DE NARCISĂ





O petală de narcisă

dusă de un vânt hain,

pe o vale aşa-zisă,

se-ntâlni c-un pui de crin.



- "Cum te-ncumeţi tu, surată,

care ai un trup firav,

să porneşti la drum deodată ?...",

zise crinul cel suav.



- "Ce să fac ?!... Nu din plăcere

am luat-o eu din loc,

într-o lume de durere

şi de-atâta nenoroc!



Vântul nu vezi cum mă poartă

fără milă pe cărări ?

N-am busolă, n-am nici hartă

şi mă pierd în depărtări ...



Nimănui, să ştii, nu-i pasă

când eu sufăr, când mi-e greu,

că mireasma mea frumoasă

se împrăştie mereu!"



Se gândi crinul o clipă

şi-i zise politicos:

- "N-ai vorbit cumva în pripă ?

Ia priveşte, tu, în jos



să vezi cât de negru-i drumul,

pe care l-ai colindat!

Însă ţie, ca parfumul,

şi veşmântul ţi-e curat.



Dacă n-ar fi bătut vântul,

cel ce-aduce-n vale ploi,

tu ai fi atins pământul

plin de apă şi noroi.



Şi mireasma ta, petală,

cât de mult s-ar fi întins,

dac-a vântului rafală

astăzi nu te-ar fi cuprins ?!



Şi astfel mult mai decisă,

pe aripi de vânt pribeag,

o petală de narcisă

răspândea parfum cu drag.