Poezie Prin credinţă (5)

PRIN CREDINŢĂ



Eu n-am fost încă Sus în Cer,

dar, în fiinţa mea firavă,

primesc mereu, când cred şi sper,

un Paradis de slavă.



Pe Domnul meu nu L-am văzut

la fel ca Toma faţă-n faţă,

dar El e-al vieţii mele scut,

din zori de dimineaţă.



Eu n-am pus mâna-n coasta Lui,

nu I-am văzut fruntea brăzdată.

Dar harul Său, din văi silhui,

m-a ridicat odată.



Eu nu I-am dat ca şi Zacheu

o masă de bucate plină,

dar am primit din Dumnezeu

şi pace şi lumină.



Eu nu L-am întâlnit pe lac

şi n-am umblat cu El pe ape,

dar, când cu viaţa-I sunt pe plac,

îl simt atât de-aproape.



Eu nu am mers pe drum cu El,

ca ucenicii spre Emaus,

dar Domnul meu e-un sfânt Betel

în care am repaus.



Iar într-o zi de glorie,

cum n-am avut aici niciuna,

îl voi vedea aşa cum e,

când îmi va da cununa.



Dar nu din lutul vestejit

şi nici din piatra ruginită,

ci slava Lui fără sfârşit

e viaţa nesfârşită.