Poezie EPOPEEA CĂUTĂRII

EPOPEEA CĂUTĂRII

Is.26.9

Ah, sufletul meu Te doreşte

şi simt că-mi lipseşti uneori

ca macul ce-n lanuri tânjeşte

spre soarele-ascuns după nori!...



Păleşte şi duhul în mine...

Te-aştept şi Te rog să revii

privirea-Ţi din nou să m-aline

să cânt ca o harpă-n câmpii.



Ca cerbul alerg la izvoare,

ce curg limpezite din stânci.

Trimite-mi o rază de soare

din ochii Tăi blânzi şi adânci.



"Ce cauţi ?", mă-ntreabă şi luna

şi vântul oprit pe poteci.

"O inimă caut, doar una,

ce arde pe Golgota-n veci... "



Pojarul, suspinul şi dorul

eu nu pot oricui să le spun

căci Unul îmi este Păstorul

puternic şi veşnic şi bun ...



Pe-o cumpănă strâmbă odată

mi-am pus părtăşia de rai.

Dar vai, suferinţa-ndurată

nu-ncape-n potire de grai!...



Din zări fericite, senine,

Te-aştept, drag Isus, să-mi răsari

dând frâu mângâierii divine

ca stropii de ploaie cei mari.



Muşcat-am nătâng din momeală,

întinsă de şarpele vechi.

Mă doare lumeasca-mi răceală

şi-mi ţiuie vântu-n urechi ...



A mea pământească natură

lăstarii amari şi i-a scos,

scăpată de-a crucii tortură,

de-adâncul mormânt fioros.



Pe lemnul ocării deşarte

Tu n-ai şovăit nici-un dram

un drum să deschizi înspre moarte

şi firii ce-o am din Adam.



Te caut cu-o rugă-nţeleaptă,

din fire de rai o urzesc.

Ajută-mi, în vorbă şi faptă,

să pot lepăda ce-i lumesc.



Ce limbă va spune vreodată

o, Doamne, ce preţ ai plătit

de iad şi de-o grea judecată

să fiu, pe vecie, scutit ?



Cu Tine trecut-am prin moarte.

Prin harul iertării sunt viu,

a Duhului roadă s-o poarte

o viaţă de rob şi de fiu ...



Te caut, Izvor de putere,

ascuns printre gloate de sfinţi.

Tu poţi să-mi vorbeşti prin tăcere,

precum şi prin slove fierbinţi.



De-aş fi lângã Iov, pe cenuşă,

sau, poate, cu Iacov pribeag,

durerea spre slavă mi-e uşă

şi chinul spre glorie prag ...