Poezie GLASUL INVATATORULUI

GLASUL ÎNVĂŢĂTORULUI





Cel Sfânt când te-aduse pe lume

o mamă şi-un tată ţi-a dat,

atente priviri să te-ndrume

mereu către cerul curat.



O voce şi-acum îţi vorbeşte

din vremea candidei pruncii.

Şi glasul în linişte creşte

şi-apoi se înalţă-n vecii.



Ascultă-l în clipe de taină

să poţi fi mai bun slujitor,

chiar dacă ocara ţi-e haină

iar crucea aripă de dor.



Ştiau ei cei dragi mult mai bine

ce-ţi spun decât poţi să-nţelegi

pe când te-ascundeai cu ruşine

de falşii amici şi colegi.



Semnale şi glasuri viclene

te cheamă, te-ncearcă, te vor.

Deschide-ţi în rugă antene

şi-ascultă-L pe bunul Păstor.



Ascultă-L în clipe de seară

deşi pari puţin obosit,

şi-n clipa când zorii coboară

iar tu dormi şi nu te-ai trezit.



E ora-ntâlnirii supreme.

te-aşteaptă chiar Domnul Isus.

Oricine de lume se teme

nu-i vrednic de cerul de sus.



Zideşte El piatră cu piatră

în Templul cel sfânt pentru cer.

Aprinde tu focul în vatră

şi fii pentru Domnul străjer.