Poezie AMINTIREA SCOLII

AMINTIREA ŞCOLII



Din când în când mă poartă gândul

Spre-acel tărâm imaculat

Ce-mi oferea căldura verii

Din satul meu de altădat.



Mergeam voios la şcoală toamna

Cu cărţi, caiete, cu ghiozdan.

Curgea alene timpul orei.

Vai, ce neliniştit eram!



Mă străduiam să scriu mai bine

Dar degetele-mi tremurau.

Mustraţi de-nvăţătoarea clasei

Colegii scrisul terminau.



Aşa mi-a fost mereu în viaţă

Tot începutul meu timid.

Crescut-am blând de dimineaţă

Dar parcă-ntr-un teren arid.



Aveam atâtea visuri grele

de la ai mei despre Isus.

Dar cum să zbori cu multe piedici

Pe care-atâţia mi le-au pus.



Sărac şi plin de inocenţă,

Udat cu multe ploi de har,

Simţeam cum Mâna nevăzută

Mi-a pus în faţă un hotar.



„Acest convoi nu-i pentru tine,

mi-a spus Păstorul cel de sus.

Tu mergi pe Calea cea îngustă

Şi nu vei fi nicicând răpus!”



Trecut-au anii peste lume

Şi peste viaţa ce-o trăiesc.

Dar port mereu cu-a mea fiinţă

Povaţa Mielului ceresc.



În şcoala Lui eu voi rămâne

Smerit, voios şi plin de zel.

Şi nu mă tem de-ocara lumii

Când Îl urmez pe blândul Miel.